anatomia plumbului

În mijloc, o uriaşă inimă de metal pompînd un puroi
violet, bolborosind sub presiune în arterele uscate,
un creier putrefact de asemenea, o portocală cenuşie –
apoi, concentrice sfere de influenţă cu legăturile
tensionate, milioane de insecte tinere în tricouri
colorate, refuzînd istoria speciei de la un punct
încolo, mişcîndu-se, depărtîndu-se, automate strălucitoare
(şi tăcute în ordinea unui sens mai adînc), un fel
de dans isteric în lumina neoanelor, în sunetele
gîlgîitoare şi neordonate, în spatele/în faţa unor
şi veşnic închise, neauzind nimic, nespunînd nimic,
după un fel de estetică a rupturii, fantastică
autarhie compensatorie, nevroză mecanomorf㠖 împotriva
nebuniei uşor cazone totuşi, uşor fără lege totuşi,
separare lăuntrică s-ar putea spune (fără o reală
interiorizare), un spectacol gălăgios şi monoton.

©Liviu Antonesei

Publicitate