Două lacrimi cenuşii, de mercur, care-ţi vor arde retina Duminică, mai 26, 2013

Niciodată să nu-ţi faci casa pe o colină.
Mai bine dormi. Din pereţi vor ieşi îngeri înalţi, în robe albe,
Cu aureole de neon şi flori de plastic.
Să nu-ţi faci casa pe o colină. Să nu adormi.
Nu. Rămâi cu ochii deschişi, privind în tavan. De sus
Va începe să curgă o pulbere albă care te va îmbrăca-n ghips,
Lăsând doar ochii şi gura afară.
Să nu-şi faci casa pe o colină. Să nu adormi.
Nu privi în tavan, nu te ascunde sub birou.
Ridică-te, îmbracă-te şi ieşi în grădină. S-a-ntunecat,
Nori negri au acoperit cerul până departe, iar vântul
Trece prin frunze turbat şi cântă: „Hâş, hâş!”

©Alexandru Muşina

Publicitate

rînjetul ei desenat Miercuri, mai 22, 2013

Am văzut-o mereu desenată pe un perete alb ca oasele ei.

Nu eram trist,
nu era tristă –
un ţambal sălta batista în sus.

Mereu a stat acolo,
ochii erau două văgăuni în care se jucau furnicile pe retina
limpede ca aerul pe care-l respiram
şi-l simţeam în gît ca pe un muşuroi.

Cum să scot cîntece dintr-o astfel de guşă de cauciuc,
în preajma ei preoţii musteau ca pepenii verzi,
era înaltă în cadrul ei desenat pînă în cer
şi de acolo pînă în fundul pămîntului.

Nu eram trist,
nu era tristă –
să tragem aer în piept, să ne dăm duhul
ca din guşa unei privighetori cîntecul ucis
în urechile celor surzi.

©Gellu Dorian