Ratingul şi incultura

Ratingul suntem noi. Ăia care belim ochii le televizor, mai ales seara. Noi suntem „punctele” pe care le încasează o televiziune sau alta pentru că ne-a ţinut lângă subiectul pe care l-a prezentat.

Rating mare la „Din dragoste” înseamnă că am fost mai mulţi lăcrămoşi în seara respectivă şi că în „prime time” am decis să ne exhibăm vulnerabilitatea emoţională în faţa lui Mircea Radu şi mucii în şerveţele de unică folosinţă sau în batiste cu dungi pe margini, după caz. „Prime time” înseamnă că atunci numărul celor care stau lipiţi cu ochii de ecran e cel mai mare.

Pe rating nu-l interesează motivele pentru care privitorii stau grămadă la „sticlă”, ci doar cum pot fi ţinuţi acolo cât mai mult. Ratingul nu are moralitate, dacă telespectatorii n-au, dar are dacă şi ei au.

Ratingul este adevărată democraţie. Ceea ce stârneşte interesul publicului adăpostit în faţa televizorului se dezvăluie imediat curiozităţii lui. Dacă jumătate din ţară ar decide că nu mai vrea telenovelă, atunci ratingul ar negri de supărare când unii ar insista să „bage” telenovelă, iar, în final, n-aţi mai auzi de Marielena Juan Milagros Casandra Alejandro Soledad sau Bety decât de la mam-mare, rămasă nostalgică primelor iubiri „de corason”. Dacă ratingul nu l-ar mai vrea pe Becali, Becali ar putea să nu mai apară la televizor sau să apară foarte rar. Dar ratingul îl vrea tare pe Becali, fiindcă el îi creşte indicele de fericire şi atunci domnul Becali este solicitat să ne adune pe toţi în faţa ecranului, ca să facem laolaltă „puncte”.
©Teofil Stanciu

Publicitate