cerul este un zmeu ținut cu o sfoară invizibilă legată de sufletul nostru comun
am fi spălat împreună geamurile cu frunze
îmbrăcați în arlechini
am fi făcut sul dungile zebrelor de la trecerile de pietoni
și le-am fi pus stivă pe marginea drumului
ne-am fi clătit chipurile la cișmeaua din colț
apoi am fi fărâmițat-o cu baroasele
ținându-ne de mână
ar fi ieșit din noi mii de fluturi
și dimineața și seara
dar norii au fost doar pe cerul unui sertar
ca niște frunze căutăm crengile de unde am căzut
locul de unde vedeam ascunşi de perdele
cum se dărâma orașul
© ştefan ciobanu
Reclame
Am schimbat cuvinte