pasărea pamântie Marți, Octombrie 15, 2013

eu lucrez în ascuns la o pasăre. la o pasăre târâtoare. subpamânteană. o pasăre fără aripi şi fără picioare. care nu cântă. care nu zboară. care nu ştie ca mai sus de pământ mai este o lume. ca există afară.

o pasăre pamântie, cu creasta albastră. ea este pasărea aceea, maiastră. la care lucrez în ascuns. ea visează cum cântă şi visează cum zboară. şi din visele ei se face, uneori, primavară. în lumea despre care nu ştie nimic. în lumea de-afară. cu fluturi, cu flori şi cu triluri. cu dragoste, cu despartiri, cu bibiluri. despre care pasărea mea pamântie visează cum cântă, viseaza să ştie. visează cum zboară.

dar din pamânt doar pamântul se vede afară.

©Lucian Vasilescu

Dans cu iertarea Vineri, Octombrie 4, 2013

Viaţa apare ca o colecţie de evenimente, legate între ele doar prin faptul că se întâmplă aceleiaşi persoane. Sensul vieţii nu decurge din evenimentele ca atare, ci este atribuit de o conştiiţă exterioară ce reflectă asupra celor petrecute şi le plasează într-o perspectivă cu o anumită coerenţă. Cum nevoia de sens este fundamentală, fiecare om îşi caută sensul vieţii şi îşi construieşte o perspectivă cu privire la cele trăite. În această istorie personală foarte importante se dovedesc a fi acţiunile personale voluntare, fiindcă ele nu ţin de supranaturalul imprevizibil, nici de voia sorţii, nici de destin, nici de catastrofe naturale (decât, poate, într-o paradigmă foarte îngustă a predestinării absolute), ci sunt consecinţa unor decizii şi consfinţesc responsabilităţi consecutive deciziilor.

©Teofil Stanciu