Problema prezenţei şi impactului intelectualilor în viaţa publică este o problemă prin excelenţă intelectuală şi dezbaterea asupra ei, atâta câtă e, face vizibile clivajele existente în această lume relativ închisă, deşi fără contururi. La un nivel mai general, rolul intelectualilor în societate este destul de redus: capacitatea lor de a influenţa şi orienta deciziile cu impact social rămâne – indiferent de apropierea sau depărtarea lor de putere – extrem de mică. De unde un soi de supralicitare a dimensiunii critice: principala caracteristică a intelectualului a ajuns să fie aceea de a se plasa “în contra tendinţei”, fapt ce îi dă un statut mediatic (care devine – acesta şi nu contribuţia sa efectivă – subiect al disputei publice) şi îl plasează în siajul unei tradiţii glorioase ce merge de la Voltaire la Sartre. Dincolo de această revendicare, pare a fi vorba mai curând de un complex de inferioritate care se afirmă ca unul de superioritate: intelectualii au cu atât mai multă dreptate, cu cât sunt mai ignoraţi de către factorul decizional şi măsura importanţei lor e dată tocmai de refuzul puterii de a îi asculta.
©Mihai Maci
Anunțuri
Nimeni nu asculta pe nimeni, toată lumea vrea să vorbească!