Avva

mă apucase de ceafă şi mă ducea prin şantierul halucinant, aşa cum îşi cară pisica puii, sărind cu sprinteneală peste căpriori, lipăind peste ţigle şi intrând prin lucarnă în podul cu porumbei.
în somn, mă duce, ca un leu neputinciosul său pui, în peştera monahului din pustie punându-mi sub cap o icoană de lemn în timp ce avva pescuieşte în lume oameni solzoşi. ca o seceră plină de rouă, Domnul meu mă duce dis-de-dimineaţă iarbă la miel.

© Paul Aretzu

Publicitate