nu te mai uiţi, spre locul din cer unde, din copilărie încă, ştiai că se face
încet noapte – despre asta să scrii, ca şi cum mai are vreo însemnătate scrisul,
înşiruirea vorbelor pe şiruri de litere
(şi ai văzut că el, în scrisul de mână,
face literă z la acelaşi nivel cu şirul celorlalte litere – nu, adică, scoborând
bucla mai jos decât orizontala rândurilor) ca şi cum tot ce ai scrie aici ar avea vreun adevăr cât de real – ca şi cum adevărul ar avea realitate – şi, vezi, aşa poţi continua – şi în vremea ficţiunii, adică a realităţii
de aici, ar mai însemna ceva din ce ai vrea tu să spui că e adevărul.
adevărul ca la poalele zidului, aici, în iarbă, mai ştii vântul, fireşte,
fără să-l simţi, doar după legănările ierbii. şi te gândeşti (asta însemnând
că mai eşti printre ei) că aici, printre legănările ierbii, peste pământul bătut
în clipa aceea de lună, şi se şi pare că n-ar mai fi nimic de înţeles.
Academia Nae 
Am schimbat cuvinte