E loc, Ioane?
E şi încă mai rămâne.
Şi când te gândeşti cum se înghesuiesc oamenii unii într-alţii, cum se
calcă în picioare.
Şi-or fi căutând locul, cine ştie?!
Şi până să şi-l afle li se merită atâta ghiont?
Fii tu un miel dus la junghiere care să nu behăie, poţi?!
… Am auzit de unu’ care era om de umbră.
Frumos din partea lui, una cu pământul, carevasazică.
Greu îi e şi umbrei să tacă întruna.
De aia tăce inima în noi că nu tac toate cele din jur.
De aia umblăm ca bezmeticii că nu ne mai vorbeşte inima…
Că cel mai bun sfat e sfatul inimii.
Aia e viaţă, viaţă de mort în păpuşoi, când zumzetul lumii amuţeşte.
Dacă o umbră se ridică în capul oaselor…
Tare mă tem că se umple lumea cu strigoi.
Io nu-s-strigoi!
Nu eşti, nu, dar viii te pot înspăimânta uneori mai aprig decât morţii.
Asta se cheamă că eşti strigoi?
Asta se cheamă doar că strigoii ţi-au luat-o înainte
Şi s-ar putea să rămâi de căruţă…
Ce faţă de birou ai, Ioane!
După o zi prin instituţiile Statului, nici nu mă mir.
Da’ într-un sfert de ceas, aci, în câmp…
Se-nţelege, ne-om alege cu feţe de câmp…
Nu-i rău că a făcut Dumnezeu atâta lume
Nici păsării nu îi e desul poate un cer.
Darmite omului, la cât de slobod se vrea…
Ar rupe toate legăturile…
De toate lucrurile se poate omul lega!
Apoi cu greu da cu piciorul într-un ţăruş.
Toate îs de luat în braţe şi de sărutat
Şi tot alea îs şi de lepădat
Dacă nu te lepezi tu de ele ţi le smulge din mâini Dumnezeu
Când ţi-i lumea mai dragă
Acum respiră adânc că aerul ăsta nu costă
Atâta bucurie ne rămâne, aerul ăsta care nu costă…
Care ne umple plămânii…
Bun aer!
Sănătos!
Naşte bujoir în obrăjori.
Când or înflori să î-i dai iubitei.
Î i-oi da!
©Cătălin Lata
Academia Nae 
Am schimbat cuvinte