Ninsoare Duminică, februarie 12, 2017

Strigătul luminat de corp ţine doar câteva secunde, pe urmă totul revine la sine şi piere cu braţele în sus, de bună voie şi nesilit de nimeni, sub acest unghi de incidenţă, cu litere şi imagini violente, ultime şi geniale peste.
Niciun gând; niciun cuvânt, niciun zgomot defavorabil ori primejdios, nimic mai plin decât golul mărunt şi lipsit de merit; lipsit de caracter; niciun sens ticălos, niciun plâns înăbuşit, slab şi întretăiat, nici măcar un fleac gratuit, o clipă repede întinsă peste ochi, nimic nu m-ar mai putea opri să fac din tăcere, acel podium glorios în care cred toţi.
Uneori, iarna, în căuşul inimii creştea o mică măcelărie, aşezată cumva deasupra, ca o fereastră umblătoare, înainte şi înapoi, înapoi şi înainte, până când valva dreaptă s-a umplut de sângele rece al viciilor, atât cât le-a fost lor sete!
Rodica Draghincescu

Publicitate