Ziua de dupămasa
a strălucit pe aeroport.
Maşinăriile tuturor timpurilor
au fost pornite mai înainte
și acum încep
drumurile nu tuturor vremilor.
Pasagerilor care rămân
li se împart biciclete.
Această a doua fază orală nu mai presupune obţinerea satisfacţiei prin îngurgitare de alimente sau prin alinarea adusă de suzetă. Acum, plăcerea vine din a scoate pe gură tot felul de chestiuni. De menţionat că această fază nu se termină (precum cea dintâi), ci doar cunoaşte o sinusoidă ce îşi atinge punctele de maximă amplitidine în campaniile electorale.
Ca să nu riscăm o fixaţie pe fixaţia lor, să mutăm centrul de interes în altă parte. Da, poate fi înţeleasă plăcerea pe care o resimte un individ atunci când se aude rostind discursuri, când cuvintele sale se propagă prin mulţime şi creează efectul scontat. Aproape orice orator va fi preocupat de receptivitatea publicului pe care îl are dinainte. Însă nu se reduce totul la această relaţie. Spusele cuvântătorului s-ar cuveni să aibă o legătură cu adevărurile concrete, cu viaţa de zi cu zi. şi aici intervine ruptura.
Sunt în dubiu dacă să presupun sau nu că politicienii cred în ceea ce spun.
nu degeaba venim- ni s-a spus- nu degeaba cântăm
în vântul nimicului învineţiţi de trezie.
îngheţul ne va izbăvi.
vom putea lepăda
morţii pe care-i purtăm.
până-n zori
vom fi departe de ţărmuri, pe mare
(peste tot acest decor s-a prăbuşit
asfinţitul
trandafir în destrămare.)
încet peste umăr un-doi, un-doi
încet peste candelabre un picior
o cută, o pleoapă, un icnet, un-doi, un-doi
strâns braţul, gâtul sclipitor şi înalt
cât o lume o altă gură, alţi ochi
se întind lunecă rotind peste o filă de carte,
mâinile tale îngemănate, între ele nuferi.
Am schimbat cuvinte