nelinistea e un soare aspru Marți, aprilie 21, 2015
Ehei,
spune-mi, tu, Soare:
sa nu ma mai vindece, oare,
nimic de pe lume,
Nici chiar umbrele mele
blestemate si rele,
Nici chiar bunul tau nume?
Sa nu mai aflu de jur imprejur
Nici o spartura
In zidul acesta de ura
care ma strange?
Sa nu mai gasesc in mine
nici ochiul ce plange,
nici urmele-acelea de sfant si de pur?!
Sa fiu modelat din absurd,
din grote
in care-mi ascund
nemantuirea mea plina de cruci
si fara golgote?
Tu, suflete-al meu, unde te duci,
spre cuvantul din stanga,
spre acela din dreapta,
sau spre celelalte cuvinte
cu mult mai fierbinte,
mangaiate cu fapta,
spre aducere-aminte?
Spun unii ca
„nelinistea e un soare aspru”
Eu nu am intalnit decat nopti
cu ingeri stravezii si atata de copti
incat nu numai ca nu mi se strepezeau dintii
cand mancam din ei
ci, mai mult: se mantuiau chiar si parintii
mei,
si parintii parintilor mei.
Sunt dublu orb, dar stiu
un nume plin de ochi,
in care mi se da sa fiu
ceva mai autentic si mai viu
decat ieri, bunaoara,
decat mine insumi, in cea dintai seara…
© Catalin Lata
reîntoarcerea în obiecte Sâmbătă, decembrie 8, 2012
să mă zgârie caligrafia ta subţire
şi râsul tău să mă-ntampine fix
din odăi, din păduri,
şi vocea ta,cântând un cântec
strivit pe o panglică,
şi toate acestea să-ncapă
într-o cutie pătrată?
©Nina Cassian
noi citim Miercuri, septembrie 5, 2012
noi nu mâncam. citeam. noi nu ne îmbrăcam în blănuri, nu ne
agăţam de corp bijuterii. citeam. noi nu tocmim ucigaşi plătiţi,
nu ascundem jungherul în cizmă, nu facem politică. noi citim,
citim. noi nu strângem bani fără saţiu. noi deschidem cărţi,
mângâindu-le scrisul. noi nu ne ducem la cârciumă. noi cădem
pe brânci arând la citit. nu scuipăm alţi oameni, nu
chinuim animale, nu dispreţuim. nu murim. noi citim.
©Paul Aretzu
spaţiul pe care l-ai inventat nu te mai devoră Miercuri, iulie 25, 2012
Dacă-ţi voi ţine de urât
spaţiul pe care l-ai inventat nu te mai devoră
nu-i chiar aşa de cumplit
aerul dintre noi nu contează
cataplasma ta e încă vie şi
cuvintele nu vor să se oprească
te rog ţine-mi şi tu de urât e simplu
e destul şi e logic
nici carnea ta nu te va abandona
înţelept ar fi să mai salivăm împreună
e simplu e logic şi e destul
şi nu-i char aşa de cumplit
©Ionel Ciupureanu
Tu rezişti furtunilor ireductibile Vineri, iulie 20, 2012
Porumbiţo, ochii-ţi halucinanţi unduiesc şoptiri imperceptibile şi beatitudini interminabile.
dansez în interiorul aripei Duminică, august 14, 2011
stau în genunchi, în interiorul unui câmp pătrat
cu margini exacte.
când mă rog în mijlocul câmpului meu pătrat,
plin cu iarbă verde, sunt exactă.
sunt înfăşurată într-o aripă exactă, atât de strâns,
încât pielea a devenit ea însăşi o aripă,
până şi plămânii au devenit o aripă ce mă strânge
până îmi iese pe nas sângele din aripă.
nu mai pot vorbi deoarece aripă îmi acoperă gura
ca o cârpă. şi gura îşi săpa un tunel,
pe dinăuntru, pentru a-şi câştiga
o oarecare libertate de exprimare
când sunetele sunt şoptite şi trebuie să se lovească
de un perete, totuşi, îndepărtat.
aripă a devenit, cu timpul, atât de rigidă,
ca o mantie de fier.
nu se mai deosebeşte aripă de armură
cea mai solidă şi sofisticată.
de aceea, înlăuntrul acestui lanţ compact de metal
ce mă înfăşoară au început să trăiască altfel ochii,
pielea, mâinile, picioarele şi chiar coapsele unite
într-o rugăciune totală cu oasele abdomenului
din ce în ce mai strâmte.
©Angela Marinescu
ca pe o scorojire până la iubire Duminică, iulie 17, 2011
Încolo clocotim de un dor neştiut ca păsările de zbor. De n-ar fi Cuvântul, propoziţiile ne-ar înghiţi într-o magmă a neînţelegerii, ne-ar sctâlci de nerostire şi de nedor, până la nimic. De ce tragi negrule de verde până se face iarba căprui şi unduirea ei moare? Nu lăsa negrul să tragă de verde.
©Ionatan Pirosca
cioplitorul profetic Miercuri, iunie 29, 2011
O armonioasă inscripţie orizontală: şapte caractere largi, una cîte una, care trebuie citite nu de la dreapta spre stînga, ci invers – şi, pe deasupra,
sapte caractere restaurate. Trecătorii strigă:
„Un cioplitor atipic !” şi, fără să afle, nu zăbovesc prea mult.
Voi, oh voi, n-aţi încerca, oare, să tălmăciţi? Aceste semne mari şi de demult, sapte la număr, spun invierea – însoţitoarea paşiilor vii.
Iar dacă, avansate din aerul liniştit către ochi, se desfundă dîn piatră, din lemn, dacă, cu lumină incaltîndu-se, se cioplesc in adîncurile senine,
Este, desigur, pentru a fi citite fara categoriile de spaţiu si de timp.
foşnind aripi Marți, mai 31, 2011
ai aţipit aşteptarea
oceanul îţi aparţine,
respiră la fel că tine.
©Teresa Maria Moriglioni Drăgan
eine Aufgabe Joi, aprilie 14, 2011
A întreba bine este a întreba absurd. Restul sunt întrebări în mediocritate (în detaliu).
© Alexandru Dragomir
frământ crud Duminică, aprilie 10, 2011
taina ce o porţi
e în urna inexorabilei tăceri
© Maria Teresa M.D.
generatia care forma chipuri Sâmbătă, aprilie 2, 2011
Eliade, T. Vianu, N. Ionescu erau profesori formatori. Nu era nevoie sa ofere cunostinte, intrucat cunostintele le puteau avea si din carti, dar ei ii invatau sa invete. Le dadeau acea orientare generala care sa le permita sa se descurce pentru a se cultiva.
© Alexandru Dragomir
Ţara întreagă joacă Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea Joi, decembrie 23, 2010
Orice intelectual care „comunică” (oral sau scris) e supus dublului păcat de a crede că ceea ce spune el e cu totul nou şi de a crede că ceea ce spune el e la mintea oricui, e evident adevărat.
Receptorii se străduiesc să arate că el nu aduce nimic nou (are filiatiuni, deci este de îndată încadrat) şi că ceea ce spune nu numai că nu este evident, dar e chiar greşit ori pueril. Aceasta se cheamă „dialog”.
De unde şi de ce tobă de carte ? Vineri, decembrie 17, 2010
Unii sunt consideraţi destepţi pentru iuţeala minţii (fac rapid calcule aritmetice în cap), alţii pentru iuţeala înţelegerii(pricep repede ceva nou), alţii pentru adaptabilitatea lor la nou.
strigăte mute Luni, noiembrie 29, 2010
trebuie să existe zone de linişte unde să reînnozi firele timpului
Libelulele literaturii au adormit pe partea dreaptă Vineri, octombrie 8, 2010
Sub forma grotescului Arthur Adamov, Urmuz, Raimov Federman, ne pun faţă în faţă cu vidul propriu al momentelor semnificative. Clipeli care trec pe lângă noi, se petrec cotidian, cărora nu le sesizăm amplitudinea ci reacţionăm plat. Ne petrecem viaţa în faţa uşilor închise fără să sesizăm uşile deschise (vezi Kafka).
Epifenomenul soacrelor cu autoritate epistemică Miercuri, septembrie 15, 2010
Dacă îi zici soacrei cum să facă zacusca, îţi da în cap cu borcanul.
Gnosticul comandă, nu face dialog. E abnorm să-l contrazici.
Presupune supunere prin impunere. Gnosticul e monolid.
Nu cedează, nu-şi pune întrebări de unde ştie, iar dacă nu e aşa
se face nisip, bucăţi, fisuri.
Mihai Maci
Aripi împuşcate şi-au îndeplinit visul zburând Sâmbătă, iulie 3, 2010
scrijelit-am pe cer cercuri de nori
căutând să mă regăsesc.
cu rigla am atins unghiul neînsufleţit
applause are gloves of silence Vineri, februarie 19, 2010
the stroked flake appears indented
recorded chills corrugated
three oval windows of the garlands transept
outraged cabin filled with paper planes
deeply mourn the tape yet morbid
forming braided purls next to prominent ledge
frieze decorated with acanthus leaves made in fresco
Academia Nae 
Am schimbat cuvinte