Prezent istoric Marți, Octombrie 28, 2014

De patru ani de zile a început numărătoarea inversă. Aşa se întâmplă de fiecare dată. În ultima lună, ticăitul ceasului s-a auzit mai insistent. Larma generală, agitaţia, demonstraţiile de forţă, prestidigitaţiile electorale şi acrobaţiile retorice s-au înteţit. Dar de când mă ştiu am trăit mereu vremuri istorice. Ceauşescu era convins de asta, iar cei care au urmat au crezut la fel. Toţi s-au străduit să ne demonstreze cât de istoric e prezentul şi că trecutul nu merită ţinut minte. S-a ajuns astfel la situaţia în care nu prea mai avem termeni de comparaţie decât în măsura şi sub forma în care ni-i livrează candidaţii. Că avem, în general, memoria educată pentru a fi foarte scurtă este un adevăr demonstrat de fiecare scrutin electoral. Cu siguranţă că ştiau cât de prost o duseseră ani de zile ţăranii, o bună parte dintre moldoveni şi olteni, bătrânii pensionari şi alţii care votează în mod tradiţional cu PSD. Dar asta nu i-a împiedicat să voteze neschimbat şi în 1996, şi în 2000, şi în 2004. Probabil că în amintire le răsărea doar ultima râgâială de după chermeză sau ultimul cupon de pensii care merita înrămat după recenta majorare. Soarta analfabeţilor care vin însoţiţi de primari şi instruţi de ei sau a ţiganilor cărora li se obţine votul prin şantaj o deplâng şi de aceea nu-i socot responsabili.
În primul rând, vor merge la vot membrii de partid, apoi simpatizanţii, apoi cei care au primit „de toate” (cum mărturisea la televizor un bătrân din Mizil, după mitingul electoral PSD), apoi vor merge cei care fac asta ca pe un hobby, ca să iasă din casă ori să scape de plictiseală. Va exista însă o categorie destul de largă de oameni care nu vor dori să meargă la vot, fiindcă sunt din nou în situaţia de a alege răul mai mic. Unii dintre ei s-au ars cu CDR-ul, apoi cu D.A.-ul, iar acum chiar nu prea mai întrevăd opţiuni.
Deturnarea repetată a încrederii cu care oamenii ce voiau să schimbe ceva în ţara asta i-au învestit pe diferiţi politicieni începe să-şi dea roadele. Prea puţini mai văd într-un partid sau altul o soluţie reală la nevoile ţării. Iar printre acei puţini care încă se amăgesc îndrăznesc să cred că nu se numără oameni inteligenţi şi informaţi. Că se mizează pe „un pic mai bine” sau pe „furt mai puţin” sunt de acord. E singurul lucru posibil şi rezonabil. Pervertirea statutului de om politic a mai distrus un reper. Acum nimeni nu se mai încumetă (şi nici nu deţine mijloace eficiente) să facă distincţia între mânjiţi şi oneşti. Probabil că cei mai mulţi preferă să-i considere pe toţi corupţi şi aşteaptă să fie contrazişi.
Sub aceste auspicii sunt totuşi obligat să mă gândesc foarte serios să merg la vot. Cel mai atrăgător imbold moral ar fi dacă votul meu ar putea elimina un corupt care şi-a făcut mendrele prin Parlament. Aş şti măcar că ajut prin ştampila pe care o pun să fie eliminat ceva rău din organismul politic. Nu în calitate de judecător, ci din postura votantului treaz şi care încearcă să se dovedească responsabil când este pus în faţa unor date, atâtea câte i se oferă. Fac o paranteză şi spun că admit că există aici posibilitatea de a fi manipulat, dar nu văd cum ar putea un simplu cetăţean să elimine acest risc. ţine de moralitatea altor cetăţeni, mai „complecşi”, să furnizeze informaţii veridice.

©Teofil Stanciu

Politichia Miercuri, Septembrie 10, 2014

 Dictatura politică (totalitară) zămisleşte o societate apolitică.

©Alexandru Dragomir

îngerul îmi lua sânge cu tâlvul Luni, Septembrie 1, 2014

unghiile îngerului crescuseră până în măduva mea. lacrimile
îngerului ajunseseră până în faţa mea. plin de sângele fratelui
din creştet până la tălpi. în caliciul îngerului ca un catâr care
paşte dârele de argint ale dimineţii m-am tăvălit prin licăririle
polenului, printre vrejurile coastelor lui. curgând pe pieptul şi pe
labele îngerului aşteptând să primesc ordine. în timp ce el legăna
pâinica pe antebraţ. având simţul pregătit. fiind scărar după
mers. punând în gând proiectele crisalidelor. dormind pe paie în
miezul vocilor chimerice.
© Paul Aretzu

confuzie intre branhii si solzi Luni, Iulie 11, 2011

Sunt peste tot, se nasc şi mor între semnul mirării şi al întrebării, ca peştii într-un imens acvariu, deschizând întruna gura mută la cel care-i priveşte de dincolo de peretele de sticlă. Imaginea aceasta este, desigur, restrictivă. Imaginaţia omenească pervertită nu lămureşte confuzia, ci o adânceşte. Ne hrănim cu ceea ce ni se oferă în acvariu, fără să acceptăm că este o sursă pentru orice fel de hrană.

©Ionatan Pirosca

Poezia ca un aparat cenuşiu Vineri, Iunie 17, 2011

Poezia,
cînd sub ţeastă îţi bubuie
singurătatea putrezită a fiecărei dimineţi.
La etajul 5 al unui bloc
dintr-un celebru cartier proletar
poezia îţi reface înstinctul migrator
al păsărilor mici, cenuşii.
Cîtă iubire
„Cind toate ne pleacă?
Toate ne lasă?”
(şi era o vreme a cireşelor şi a iederii)
Ce fel de moarte
în obrăznicia ta iepurească
te-a însoţit în anii din urmă,
o, biată spaimă a ţarinei!
Poezia,
cînd sub ţeastă miraculos
te înfrupţi din tine însăţi.
Şi este o vreme a îngheţului şi a ritului,
a biciului care-ţi plesneşte obrazul…

©Mariana Marin

Degradare consimţită şi comentată Luni, Iunie 13, 2011

Mecanismul care face posibile, simultan, căderea şi literatura ei însoţitoare lucrează cu precizia derutantă a unei busole măsluite. Direcţia e perfect calculată şi riguros falsă. E greu de crezut că există ceva mai subtil şi mai toxic în materie de conduită civică decât arta lamentaţiei româneşti. Un număr înspăimântător de oameni rulează un număr hiperînspăimântător de observaţii finale: corupţie sistematică, minciună politică, fraudă micro-macro.Prima pornire a minţii româneşti e să-şi declare dezacordul cu o lume inferioară şi ireparabilă. Însă marea reclamaţie naţională nu trece pragul care desparte iritarea sceptică de angajamentul deschis. De ce? Pentru că se simte bine în absenţa riscului şi năzuieşte la privilegiul inacţiunii limbute

Lamentaţia românilor exasperaţi de cancerul românesc e o carieră, nu preludiul unei întremări. O carieră urmăreşte un singur lucru: succesul. Iar în acest caz succes înseamnă poziţia de victimă cu drepturi depline de comentator. Aici e de găsit cea mai păzită taină a vieţii noastre interioare. Contestaţia nu contestă, ci lucrează spre a se putea perpetua şi înnădi istoric, până la rangul de condiţie permanentă. Ne dorim, pur şi deloc simplu, să investim în nereuşită, cu argumente aparent contrare. Să demolăm verbal, pentru a nu demola integral. Mămăliga nu explodează, dar analizează

Însă pasul următor e catastrofal. Comentatori profesionişti şi o parte prea însemnată a publicului educat ajung rapid la concluzia că răspunsul cerut de impuritate e perfecţiunea. În această logică, personalul politic mizer urmează să fie înlocuit de o elită fără cusur. Consecinţa: opinia publică şi alegătorii încep să aştepte partidul perfect şi se dedau acestei ocupaţii, bineînţeles, la domiciliu

Ciclul e realimentat şi mecanismul lamentaţiei care se autoconfirmă o poate lua de la capăt. Utopia s-a achitat de serviciul funest cu care a ştiut, dintotdeauna, să împiedice desfăşurarea realităţii, oferind, în schimb, comoditatea idealismului

©Traian Razvan Ungureanu

serios ? Marți, Aprilie 12, 2011

Seriozitatea este o exigenţă din afară, nu o trăsătură de caracter. Dacă vrei să faci, să realizezi cutare lucru, trebuie să fi serios.

© Alexandru Dragomir