Auz Luni, februarie 5, 2018
Cãzând din nori,
ploile capãtã crengi si flori.
Aud si vizuinile si-aripa
care bate deasupra mea clipa.
Piticii care bat pe sub pãmânt,
cãutând vâna de aur, râul sfânt,
ochii diamantului nesãgetat
si degetul unui urs împãrat.
Toate le-aud,
si-auzul încã mi-i crud.
Clopotul sângelui molatec, rotund
tine vestile care nu mai pãtrund.
Tine vestile de la stea,
sã n-ajungã în inima mea.
Tine vestile de la serpii de casã,
si-n amiaza cuprinsã mã lasã
sã cad si s-adorm profund,
clopotul sângelui molatec, rotund.
(Magda Isanos)
între coaste Luni, decembrie 18, 2017
toată înălțarea mea
de ființă sărmană și beată
de atâta iubire
ține de câteva acorduri
fără care n-aș putea zbura
niciodată
sufletul este imponderabil
abia când sferele celelalte
lasă câte un fior,
o șuviță de dor
să-l atingă,
îl vibrează și-l fac să tresalte
drumul meu prăfuit curge…
cu înger cu tot
cu marșul funebru
săgetat între coaste
Autor 71 de gânduri
Focul inimii Marți, octombrie 24, 2017
Mări, păduri desprinse din praf ocru pur
Homar viu, durere intactă de pământ între puțuri de apă,
inclusiv viermi și tăcere.
Stați în vârfurile ochiilor uscati
unde sunt peșterile în care trăiesc ochii orbi.
Voi umple pieptul meu
cu respirație
gaura golului prin întuneric în roci.
Suspendat în corpul universului,
visul care a stârnit inima
ferigi în această adâncime,
fără amărăciune,
viata care trăieste în valul tăcut al parfumului.
Autoarea este Rosa Planas Ferrer
muntele Miercuri, iunie 28, 2017
Muntele tău te izbăvește de convulsii, de capricii, de nonsens.
Te reașează pe înălțimile tale. Te înalță mai presus de
vrăjmașii tăi, te scapă de omul asupritor.
Te înalță mai presus de ambiguități.
El ți-a redat goluri de care ai nevoie, vidul necesar-
pustiul în care să te regăsești, să te adaugi
Ființei tale efemere
de când ai fost întocmit și până la apocalips.
El te înalță mai presus de insurmontabilele tale ambiții.
Deasupra lui
vulturii se bat cu vulturii.
Dan David
Ninsoare Duminică, februarie 12, 2017
Strigătul luminat de corp ţine doar câteva secunde, pe urmă totul revine la sine şi piere cu braţele în sus, de bună voie şi nesilit de nimeni, sub acest unghi de incidenţă, cu litere şi imagini violente, ultime şi geniale peste.
Niciun gând; niciun cuvânt, niciun zgomot defavorabil ori primejdios, nimic mai plin decât golul mărunt şi lipsit de merit; lipsit de caracter; niciun sens ticălos, niciun plâns înăbuşit, slab şi întretăiat, nici măcar un fleac gratuit, o clipă repede întinsă peste ochi, nimic nu m-ar mai putea opri să fac din tăcere, acel podium glorios în care cred toţi.
Uneori, iarna, în căuşul inimii creştea o mică măcelărie, aşezată cumva deasupra, ca o fereastră umblătoare, înainte şi înapoi, înapoi şi înainte, până când valva dreaptă s-a umplut de sângele rece al viciilor, atât cât le-a fost lor sete!
Rodica Draghincescu
Fragment din diferenţe Luni, octombrie 10, 2016
diferenţa dintre solemnitate şi o pereche rigidă de umeri
e aceeaşi cu cea dintre tăcerea asumată şi muţenie
aerul se roteşte în cercuri
ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung
invidiat de orice candidat la ghilotină
ori se adună într-o cocoaşă înţepenită
sub cămaşa în dungi –
liniile paralele se fugăresc pe piele fără să lase urme
se scurg între cer şi pământ
legând infinitul mare cu infinitul mic
orgoliul frânt cu umilinţa la schimb
trufia disimulată într-o capitulare în şoaptă
©Carmen Firan
Afterglow Sâmbătă, ianuarie 23, 2016
Când să-mi întorc
tâmplele
în ziua de azi
ca-ntr-o uitare
de mine,
urmele sufletului tău
încă se mai mișcau
precum frunzele
după susurul vântului.
Sufletul își lasă
gustul în urmă
ca sarea dulce
a unei mâncări
invizibile
și prelungi
a cărei rază
se întinde
de aici până
acolo unde sunt.
A cărei rază
nădăjduiesc să cunoască
mai bine decât mine
principiul
prelungirii nesfârșite
ca Lumina în beznă.
Să mă ajungă
și la capătul
degetului
cel mai prunc.
Autoare: Camix; Copyright 2016
loc înfricoşat Vineri, mai 16, 2014
eu scriam o tăcere şi de sub vârful de zăpadă rănită al penei
ieşea un ochiu de uliu. pe hârtia Uashi pe care am cumpărat-o ca
să-mi fac mâine lampă.
astfel de artă era exercitată de melci. cum ar fi melchisedec
purtând multe medalii, având gura plină cu nemetafore. fiindcă
acel om era sub formă de poartă, intrând şi ieşind prin sine.
©Paul Aretzu
Cuvinte intraductibile Miercuri, martie 5, 2014
pentru cine acest grâu nemăsurat? suntem un
popor care ne citim singuri într-o limbă neînţeleasă. cine poate,
dintre poeţi, să renunţe la limba lui? închidem taine pe veci,
precum această elegie scrisă într-o limbă fără circulaţie. o limbă
precum cea a păsărilor de colivie. poezie îngropată în limbă. veţi
pipăi cicatricele pe unde au pătruns cuiele, mirându-vă de atâta
suferinţă. pe masă se zbate un peşte încă viu. şi încă neînălţat.
© Paul Aretzu
anotimp Joi, septembrie 26, 2013
Ehei, numai un cuvânt mă născu…
O privire piezişă ce-nvie:
„Fără chipul acela de-acuma să fie!”
Şi-n sărutul aprins eram eu… Sau, doar…Tu?!
Tăcuta lui picurare îmi unse
Tălpile ca să văd desluşit,
Drumul, din adâncuri, de ochi nepătrunse,
Drumul acela suit.
De atunci tot zbor
Anotimp după anotimp… nor după nor…
Printre stoluri întregi de cuvinte
Către Cuvântul ce-a fost mai ‘nainte.
©Cătălin Lata
zmeul Miercuri, august 7, 2013
cerul este un zmeu ținut cu o sfoară invizibilă legată de sufletul nostru comun
am fi spălat împreună geamurile cu frunze
îmbrăcați în arlechini
am fi făcut sul dungile zebrelor de la trecerile de pietoni
și le-am fi pus stivă pe marginea drumului
ne-am fi clătit chipurile la cișmeaua din colț
apoi am fi fărâmițat-o cu baroasele
ținându-ne de mână
ar fi ieșit din noi mii de fluturi
și dimineața și seara
dar norii au fost doar pe cerul unui sertar
ca niște frunze căutăm crengile de unde am căzut
locul de unde vedeam ascunşi de perdele
cum se dărâma orașul
© ştefan ciobanu
rînjetul ei desenat Miercuri, mai 22, 2013
Am văzut-o mereu desenată pe un perete alb ca oasele ei.
Nu eram trist,
nu era tristă –
un ţambal sălta batista în sus.
Mereu a stat acolo,
ochii erau două văgăuni în care se jucau furnicile pe retina
limpede ca aerul pe care-l respiram
şi-l simţeam în gît ca pe un muşuroi.
Cum să scot cîntece dintr-o astfel de guşă de cauciuc,
în preajma ei preoţii musteau ca pepenii verzi,
era înaltă în cadrul ei desenat pînă în cer
şi de acolo pînă în fundul pămîntului.
Nu eram trist,
nu era tristă –
să tragem aer în piept, să ne dăm duhul
ca din guşa unei privighetori cîntecul ucis
în urechile celor surzi.
©Gellu Dorian
Masa din litere Joi, decembrie 27, 2012
mâncam cuvinte. erau hrana noastră. intram de afară,
din glodul grădinii şi ronţ, ronţ, toată seara, până spre
ziuă. ochii ne străluceau. aveam dicţionare şi cărţi
sfinte şi cărţi de poezie. în casa cu tencuieli colorate.
iar pământul strălucea. încât am şi orbit. iar peretele
nostru se împreuna cu marginea Domnului. în
pridvorul din lemn se odihneau lăuzele sau îşi alăptau
pruncii care ronţ, ronţ, mâncau cuvintele.
©Paul Aretzu
Clavicule Marți, noiembrie 13, 2012
Doamne, e bun scrisul, aceste clavicule şi aceste coaste
pe care le împung cu lancea pentru a şti dacă e viu? şi
din care ţâşnesc apă şi sânge. stau pe vine lângă nea
Iorga cruceru şi desenăm pe nisip modelul de cruce
pentru tata care se pregăteşte să moară. am ochii plini
de lacrimi. am ales un stei de marmură. îl mângâi cu
degetele, cu unghia speriată. iar în loc de text, nişte
clavicule, nişte coaste din care se desprinde neînvăţată
prima respiraţie. ori botez.
© Paul Aretzu
presupunând că e toamnă Vineri, septembrie 7, 2012
priveşti înainte, privesc înăuntru
mâinile tale pe volan
mâinile mele dezghiocând de mister
o nucă.
©Narcisa Turony
Dans idiofon Joi, decembrie 22, 2011
Te voi împodobi cu tamburine şi vei ieşi la dans cu cei ce te înveselesc.
Fals Miercuri, noiembrie 30, 2011
Mişcarea îngheţată în fotografie este un fals. Mişcarea trebuie exprimată ca mişcare.
©Mihai Maci
ea și el erau câte un înger Marți, octombrie 11, 2011
Ea era un înger de fată.
„Nu mai pot adaugă nimic poate doar faptul că nu prea am cu cine mă completa.
Puțini se împărtășesc cu mine: întotdeauna se ajunge la cărnuri și la sânge.
Mă caut în sensurile ultime ale cuvintelor.
Câți vor să mă simtă vie, Dumnezeule, în afară de Tine ?!”
El era un înger de băiat.
„Mulțumesc frumos de toate.Sunt sincer deși mi se destramă gesturile,
Printr-o veșnică lepădare, în marile dureri ale lacrimilor neplânse.
Oh, aș porni-o într-acolo, cum însă dacă eu de acolo vin,
Din străfundul acela în care fiecare fel de mâncare are gustul de lut ?!”
Și ea și el erau câte un înger.
Ea era un înger de fată.
El era un înger de băiat.
©Cătălin Lata, 2002
Iubire printre sâmburi Luni, septembrie 5, 2011
Oameni şi pepeni…
Mulţi au călătorit peste mări
ca să ne convingă că există un capăt al lumii.
Ca şi prietenul care citeşte ziare vechi, ruginite,
încercând să ne convingă şi acum
că trăim într-o lume normală, paralelă.
Scufundat în valurile de celuloză, se întreabă:
O, Doamne, Shall I compare thee to a summers’t day? Doar văzuse câţiva ingineri ai frigului învârtind dinamul ursului polar cu rotile – aşa, pentru amuzamentul barăcii de tir dezafectate.
Şi pe tăcuţii oameni din parking umflând obrajii la lună plină.
Între pepeni, oamenii se răzgândesc la sâmburi.
Oameni cu parfum de prea târziu…
Şi copilul care calcă printre coji putrezite
sub umbra tot mai ameninţătoare
a tatălui ce ridică braţul drept amputat.
©Traian T. Coşovei
bâtă pentru alungat dracii Luni, august 1, 2011
Praful se caţără pe genunchii mei ca o iubită
şi cântă la chitară faptele mele de vitejie
Toţi duşmanii mei au fost îndoiţi ca nişte cuie
Şi ascunşi în nisip
Oriunde privesc
Faptele care doresc să se întâmple
Intră în luptă împotriva faptelor care nu doresc să se întâmple
Şi încep să le învingă
Oriunde îmi îndrept mintea
Un gând ticălos
Fuge schelălăind dinaintea unui gând curat
Şi zece kilometri împrejurul meu lumea devine un loc mai suportabil
Când am înfăptuit toate aceste miracole?
Când am atârnat eu –
Cel care nu-mi pot stăpâni nici răsuflarea –
Atâtea ghirlande de duşmani la gâtul atâtor cimitire?
Dumnezeu îmi îmblânzeşte inima
Dumnezeu scoate dracii din inima mea
Aşa cum scoţi ghimpii din labele unei sălbăticiuni
Dumnezeu îşi încordează arcul.
Săgeata Lui îmi înşfăcă haina
Şi mă plimbă pe cer
Dedesuptul meu îngerii saltă acoperişurile clădirilor
Ca pe capacele unor bomboniere
©Daniel Bănulescu
asemenea Luni, iulie 11, 2011
Iată-Mă gata să întind spre tine shalomul, asemenea unui şuvoi care iese din matcă, bogăţia neamurilor! Veţi fi alăptaţi şi purtaţi pe braţe, veţi fi dezmierdaţi pe genunchi. Aşa cum o mamă îşi mângâie copilul, aşa vă voi mângâia şi Eu şi veţi fi mângâiaţi. Când veţi vedea aceasta, inima vi se va bucura, iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete.
freamătă din frunză în frunză pînă la cea dintîi sămînţă Joi, iunie 23, 2011
Foc pretutindeni, foc febril de mărăciniş, foc
pe zidurile unde pîlpîie lumina coagulată
ce ajunge să se întipărească, foc
mai departe, care în aşchii urcă şi coboară
muntele pe povîrnişu-i de animare,
fulgi de foc căzînd din ramuri, din arcade.
ar vedea zăpada topită de soare Joi, iunie 16, 2011
cad fulgi albi, pufoşi
cade ninsoarea şi eu mă învîrt
în mînă ţin o pungă albă de plastic
pe care astăzi am dat cinzeci de bani
nu am nimic în ea, e goală
o umflă vîntul cînd mă rotesc şi-mi place
lucrurile din jurul meu încep să-şi piardă dimensiunea
pămîntul e roşu şi nu mai contează
un colţ de acoperiş luceşte-n lumină
un batic de femeie, un nasture de palton
o umbră sinucigaşă se desprinde din urbe
şi-alunecă pe trepte în magazinul universal
©Violeta Ion
ca un zid crescut dinăuntru în afară Miercuri, iunie 15, 2011
în fiecare dimineaţă ne îmbrăcăm unii ca alţii
ne amestecăm unii cu alţii
pentru cîteva clipe încă ne tăvălim în urmele viselor
de peste noapte
mult mai tîrziu decît niciodată ne întîlnim
©”Contele Sebastian”
amiaza e nemărginită Miercuri, mai 18, 2011
soarele nebun
râde şi dă în cântec
pe potecutele zăpuşite
ale oraşelor scufundate
în textualitate
pierdută printre pâlcurile de pini Luni, mai 9, 2011
plouă des şi mărunt
din văzduhul de Neschimbare
nu mi-e teamă
de chipul tău în Oglindă
(atârnând de fereastră
îmi stau stihurile)
se frânge cu aripi de sânge Miercuri, mai 4, 2011
printre serbede replici lunecând
până la definiţia definitivă
metamorfoză fără far călăuzitor
aripa pescăruşului se frânge
şi ghearele îngerului îl apucă
în unduirea apei numai
pata de sânge se oglindeşte
şi în rest albul
Tâlcul e evident Luni, martie 28, 2011
Se spune „domnule” preşedinte, profesor, doctor, inginer, dar nu se spune „domnule” pictor, actor, poet.
© Alexandru Dragomir
Abstracţionism figurativ Vineri, februarie 25, 2011
Orice formă care vrea să se înalţe, poate atrage după sine tot spaţiul.
Comicul dezvinovăţeşte Marți, februarie 1, 2011
Cine i-ar învinovăţi pe Stan şi Bran că distrug o casă, o maşină, un pian ? Râdem şi trecem. Dar un om a pierdut o casă, o maşină, un pian şi nimeni nu-i acuză pe Stan si Bran, deşi „delictul” e evident, e însuşi subiectul episodului comic. Nu împricinăm pe cei de care râdem. La fel cu prostia, incultura, impostura din opera lui Caragiale. Râdem fiindcă eroii sunt mai inculţi, mai proşti decât noi, râdem fiindcă ne simţim superiori, deci ne simţim bine faţă de eroii lui Caragiale. Râzând însă, i-am absolvit. Nu mai vedem răul din incultură şi prostie, nu mai reacţionăm la el sănătos, adică condamnându-l, îndepartându-l şi punând în loc cultura şi competenta. Şi astfel îi rămânem datori lui Caragiale.
©Alexandru Dragomir
sommes payes pour le savoir Duminică, ianuarie 23, 2011
Ştiinţa pustieşte tot exteriorul.Dispar specii de animale, plante, păduri, păsări, jivine, dealuri şi rămânem într-o grădină de legume, cereale şi deşertificări, în care tot ce nu e util omului e buruiană.
„Util” înseamnă că nu mai există de fapt, sălbăticiunile, florile, ploaia aşa cum sunt ele, când erau alceva decât omul şi atât. O să rămânem cu pudeli, ploşniţe, şobolani şi mâţe de casă.
„Util omului” înseamnă „funcţie de om” şi „om” înseamnă oameni(adică societate). O lume exterioară funcţie de om ca societate omenească este o lume politică. Politica administrează lumea azi şi mâine, în totalitatea ei. Politica nu se „extinde” la noi domenii, ci, fiindcă ştiinţa modernă transformă lumea din lume ca străină în lume ca funcţie de om, apare un alt sens al politicului, acela de Weltverwalter(administrator al lumii).
©Alexandru Dragomir
Pseudopode Marți, ianuarie 11, 2011
Coasta :
aici se cuibărea ascuns, adame,
condeiul sacrificiului,
şi pentru tine, evo,
în inimă.
Unde îmi ţin fofelniţa
ce-mi va anima edenul ?
De la amebă la stea
ardere de tot să fie orice moarte
ca viaţa să dureze.
©Teresa Maria Moriglioni Drăgan
Septembrie peţiolat şi creţ Joi, septembrie 2, 2010
Septembrie ce-nsângeră spinii
cu izuri de muşchi şi ciupercă
şi scutură pinii
de stropi, întâii de toamnă.
Septembrie în căuşul de taină
al movilei arse
de focul arbustului sălbatic
cu tulpina articulată,
cu frunze alterne şi flori galbene,
şi parfumul amar de ienupăr.
Trestiile şi ascunsa lor vorbărie
cu briza de noapte şi apa,
despre algele verzi şi inerte
ce şed pe sub turlele băltii
T.M.M.D.
covor iluzoriu Sâmbătă, august 28, 2010
Plaja mea de aur pe care la apus vântul o dantelează cu mii de reflexe de purpură şi de violet, care în dimineţile de vară, pieptănată şi tăcută ca un covor de catifea rece, se îngeamănă cu marea perlată şi nemişcată.
Nopţile mele de vară cu parfumul amărui al oleandrului şi cel dulce al iasomiei care-şi leapădă floarea în imensitatea nopţilor cu luna plină.
T.M.M.D.
Lumina intră în fâşii ude Miercuri, august 25, 2010
Aer uscat şi sărat, tăcere vătuită de nisipul cald, mirosind a salină. Tăcere de amiază de vară în intimitatea complice a potecii închise între rugi ghimpoşi de mure. Şi iarăşi nisip, fîn şi cald, auriu şi prăfos, asemenea unui pat îmbietor. Câte un greiere ţârâie în caniculă.
T.M.M.D.
Florile fâneţelor îmbălsămează văzduhul Sâmbătă, ianuarie 23, 2010
Pe creasta rotunda a dealului, un stejar singuratec sprijina
bolta cerului ca o conada.E batran; poate supravietuitorul
unei paduri ce de mult nu mai este.E obosit, caci in fiecare
primavara, mugurii plesnesc din ce in ce ma tarziu.Iar vantul,
in fiecare an ii frange crengi uscate, din ce in ce mai multe…
Pana la stejarul acesta intunecat, unde copil, credeam ca se reazama
cerul ca o cupola de sticla, imi plimb uneori serara, singuratatea.
Poteca suie printre ogoare ghiftuite de ploi.
Un rasuflet de vant se strecoara umed, tremura frunza
porumbului cu un fasait sonor, risipeste mireasma fanatului
cosit departe, in vale.Si soarele coboara intr-o tacere
care nelinisteste gazele.
Stejarul cu trunchiul torturat de furtuni, ma primeste
atunci sub frunzisul lui ca intr-un adapost familiar.
El ma intoarce cu ani in urma, cand lumea sfarsia
la dunga vanata a padurii: cand nu gustasem
inca din bautura amara a himerelor.Intinerit, simt alt sange,
mai vioi, pulsandu-mi in artere.Un optimism timid si
neindemanatec, incolteste iar de sub cenusa trecutului.
Cu ochii cuprind toata valea desfasurata la piciorele mele
ca un covor policrom, fertil ca un tinut binecuvantat.
Copacii inalta departe umbre romantice, ca in peisagiile divinului Corot…
Ce tihna si ce maretie aci, in ceasul acesta cand la voi, acolo,
se aprind luminile vitrinelor, gem cafenelele, se’insiruie
procesiunea echipajelor, se revarsa trecatori prea multi
pentru trotuarele neincapatoare, si cand larma multimii e taiata
de strigatele vanzatorilor de ziare, ce va arunca ultima editie
cu proaspetele stiri de senzatie.
Ce lecuit de rataciri pasesc indarat, spre cuibul cenusiu
sub streasina unde doarme perechea mea de randunele.
Si cu cata tihna voi deschide diseara cartea lui Carlyle,
la pagina stelelor tacute.
Fiul lui Dimitrie Petrescu
Academia Nae 
Am schimbat cuvinte