Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

muntele Miercuri, Iunie 28, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 9:21 am

Muntele tău te izbăvește de convulsii, de capricii, de nonsens.
Te reașează pe înălțimile tale. Te înalță mai presus de
vrăjmașii tăi, te scapă de omul asupritor.
Te înalță mai presus de ambiguități.

El ți-a redat goluri de care ai nevoie, vidul necesar-
pustiul în care să te regăsești, să te adaugi
Ființei tale efemere
de când ai fost întocmit și până la apocalips.

El te înalță mai presus de insurmontabilele tale ambiții.
Deasupra lui
vulturii se bat cu vulturii.
Dan David

 

Ninsoare Duminică, Februarie 12, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:01 pm

d

Strigătul luminat de corp ţine doar câteva secunde, pe urmă totul revine la sine şi piere cu braţele în sus, de bună voie şi nesilit de nimeni, sub acest unghi de incidenţă, cu litere şi imagini violente, ultime şi geniale peste.
Niciun gând; niciun cuvânt, niciun zgomot defavorabil ori primejdios, nimic mai plin decât golul mărunt şi lipsit de merit; lipsit de caracter; niciun sens ticălos, niciun plâns înăbuşit, slab şi întretăiat, nici măcar un fleac gratuit, o clipă repede întinsă peste ochi, nimic nu m-ar mai putea opri să fac din tăcere, acel podium glorios în care cred toţi.
Uneori, iarna, în căuşul inimii creştea o mică măcelărie, aşezată cumva deasupra, ca o fereastră umblătoare, înainte şi înapoi, înapoi şi înainte, până când valva dreaptă s-a umplut de sângele rece al viciilor, atât cât le-a fost lor sete!
Rodica Draghincescu

 

Fragment din diferenţe Luni, Octombrie 10, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 2:30 pm

diferenţa dintre solemnitate şi o pereche rigidă de umeri
e aceeaşi cu cea dintre tăcerea asumată şi muţenie
aerul se roteşte în cercuri
ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung
invidiat de orice candidat la ghilotină
ori se adună într-o cocoaşă înţepenită
sub cămaşa în dungi –
liniile paralele se fugăresc pe piele fără să lase urme
se scurg între cer şi pământ
legând infinitul mare cu infinitul mic
orgoliul frânt cu umilinţa la schimb
trufia disimulată într-o capitulare în şoaptă
©Carmen Firan

 

Afterglow Sâmbătă, Ianuarie 23, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:41 pm

far

Când să-mi întorc

tâmplele

în ziua de azi

ca-ntr-o uitare

de mine,

urmele sufletului tău

încă se mai mișcau

precum frunzele

după susurul vântului.

Sufletul își lasă

gustul în urmă

ca sarea dulce

a unei mâncări

invizibile

și prelungi

a cărei rază

se întinde

de aici până

acolo unde sunt.

A cărei rază

nădăjduiesc să cunoască

mai bine decât mine

principiul

prelungirii nesfârșite

ca Lumina în beznă.

Să mă ajungă

și la capătul

degetului

cel mai prunc.

Autoare: Camix; Copyright 2016

 

loc înfricoşat Vineri, Mai 16, 2014

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 4:17 pm

eu scriam o tăcere şi de sub vârful de zăpadă rănită al penei
ieşea un ochiu de uliu. pe hârtia Uashi pe care am cumpărat-o ca
să-mi fac mâine lampă.
astfel de artă era exercitată de melci. cum ar fi melchisedec
purtând multe medalii, având gura plină cu nemetafore. fiindcă
acel om era sub formă de poartă, intrând şi ieşind prin sine.

©Paul Aretzu

 

Cuvinte intraductibile Miercuri, Martie 5, 2014

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 5:52 pm

 

pentru cine acest grâu nemăsurat? suntem un
popor care ne citim singuri într-o limbă neînţeleasă. cine poate,
dintre poeţi, să renunţe la limba lui? închidem taine pe veci,
precum această elegie scrisă într-o limbă fără circulaţie. o limbă
precum cea a păsărilor de colivie. poezie îngropată în limbă. veţi
pipăi cicatricele pe unde au pătruns cuiele, mirându-vă de atâta
suferinţă. pe masă se zbate un peşte încă viu. şi încă neînălţat.
© Paul Aretzu

 

Filosofie aplicată Marți, Ianuarie 21, 2014

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 5:14 pm

mihai maci

Problema prezenţei şi impactului intelectualilor în viaţa publică este o problemă prin excelenţă intelectuală şi dezbaterea asupra ei, atâta câtă e, face vizibile clivajele existente în această lume relativ închisă, deşi fără contururi. La un nivel mai general, rolul intelectualilor în societate este destul de redus: capacitatea lor de a influenţa şi orienta deciziile cu impact social rămâne – indiferent de apropierea sau depărtarea lor de putere – extrem de mică. De unde un soi de supralicitare a dimensiunii critice: principala caracteristică a intelectualului a ajuns să fie aceea de a se plasa “în contra tendinţei”, fapt ce îi dă un statut mediatic (care devine – acesta şi nu contribuţia sa efectivă – subiect al disputei publice) şi îl plasează în siajul unei tradiţii glorioase ce merge de la Voltaire la Sartre. Dincolo de această revendicare, pare a fi vorba mai curând de un complex de inferioritate care se afirmă ca unul de superioritate: intelectualii au cu atât mai multă dreptate, cu cât sunt mai ignoraţi de către factorul decizional şi măsura importanţei lor e dată tocmai de refuzul puterii de a îi asculta.
©Mihai Maci