Academia Nae

Orice umbra poate fi transfigurata

Crini Sâmbătă, iulie 21, 2018

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:40 pm

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Și niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumina lină
Ioan Alexandru

 

Auz Luni, februarie 5, 2018

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 12:42 pm

Cãzând din nori,
ploile capãtã crengi si flori.
Aud si vizuinile si-aripa
care bate deasupra mea clipa.

Piticii care bat pe sub pãmânt,
cãutând vâna de aur, râul sfânt,
ochii diamantului nesãgetat
si degetul unui urs împãrat.

Toate le-aud,
si-auzul încã mi-i crud.
Clopotul sângelui molatec, rotund
tine vestile care nu mai pãtrund.

Tine vestile de la stea,
sã n-ajungã în inima mea.
Tine vestile de la serpii de casã,
si-n amiaza cuprinsã mã lasã
sã cad si s-adorm profund,
clopotul sângelui molatec, rotund.
(Magda Isanos)

 

între coaste Luni, decembrie 18, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 11:50 am

toată înălțarea mea
de ființă sărmană și beată
de atâta iubire
ține de câteva acorduri
fără care n-aș putea zbura
niciodată

sufletul este imponderabil
abia când sferele celelalte
lasă câte un fior,
o șuviță de dor
să-l atingă,
îl vibrează și-l fac să tresalte

drumul meu prăfuit curge…
cu înger cu tot
cu marșul funebru
săgetat între coaste
Autor 71 de gânduri

 

Focul inimii Marți, octombrie 24, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:11 pm

Mări, păduri desprinse din praf ocru pur
Homar viu, durere intactă de pământ între puțuri de apă,
inclusiv viermi și tăcere.
Stați în vârfurile ochiilor uscati
unde sunt peșterile în care trăiesc ochii orbi.
Voi umple pieptul meu
cu respirație
gaura golului prin întuneric în roci.
Suspendat în corpul universului,
visul care a stârnit inima
ferigi în această adâncime,
fără amărăciune,
viata care trăieste în valul tăcut al parfumului.
Autoarea este Rosa Planas Ferrer

 

muntele Miercuri, iunie 28, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 9:21 am

Muntele tău te izbăvește de convulsii, de capricii, de nonsens.
Te reașează pe înălțimile tale. Te înalță mai presus de
vrăjmașii tăi, te scapă de omul asupritor.
Te înalță mai presus de ambiguități.

El ți-a redat goluri de care ai nevoie, vidul necesar-
pustiul în care să te regăsești, să te adaugi
Ființei tale efemere
de când ai fost întocmit și până la apocalips.

El te înalță mai presus de insurmontabilele tale ambiții.
Deasupra lui
vulturii se bat cu vulturii.
Dan David

 

Ninsoare Duminică, februarie 12, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:01 pm

d

Strigătul luminat de corp ţine doar câteva secunde, pe urmă totul revine la sine şi piere cu braţele în sus, de bună voie şi nesilit de nimeni, sub acest unghi de incidenţă, cu litere şi imagini violente, ultime şi geniale peste.
Niciun gând; niciun cuvânt, niciun zgomot defavorabil ori primejdios, nimic mai plin decât golul mărunt şi lipsit de merit; lipsit de caracter; niciun sens ticălos, niciun plâns înăbuşit, slab şi întretăiat, nici măcar un fleac gratuit, o clipă repede întinsă peste ochi, nimic nu m-ar mai putea opri să fac din tăcere, acel podium glorios în care cred toţi.
Uneori, iarna, în căuşul inimii creştea o mică măcelărie, aşezată cumva deasupra, ca o fereastră umblătoare, înainte şi înapoi, înapoi şi înainte, până când valva dreaptă s-a umplut de sângele rece al viciilor, atât cât le-a fost lor sete!
Rodica Draghincescu

 

Fragment din diferenţe Luni, octombrie 10, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 2:30 pm

diferenţa dintre solemnitate şi o pereche rigidă de umeri
e aceeaşi cu cea dintre tăcerea asumată şi muţenie
aerul se roteşte în cercuri
ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung
invidiat de orice candidat la ghilotină
ori se adună într-o cocoaşă înţepenită
sub cămaşa în dungi –
liniile paralele se fugăresc pe piele fără să lase urme
se scurg între cer şi pământ
legând infinitul mare cu infinitul mic
orgoliul frânt cu umilinţa la schimb
trufia disimulată într-o capitulare în şoaptă
©Carmen Firan

 

Afterglow Sâmbătă, ianuarie 23, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:41 pm

far

Când să-mi întorc

tâmplele

în ziua de azi

ca-ntr-o uitare

de mine,

urmele sufletului tău

încă se mai mișcau

precum frunzele

după susurul vântului.

Sufletul își lasă

gustul în urmă

ca sarea dulce

a unei mâncări

invizibile

și prelungi

a cărei rază

se întinde

de aici până

acolo unde sunt.

A cărei rază

nădăjduiesc să cunoască

mai bine decât mine

principiul

prelungirii nesfârșite

ca Lumina în beznă.

Să mă ajungă

și la capătul

degetului

cel mai prunc.

Autoare: Camix; Copyright 2016

 

loc înfricoşat Vineri, mai 16, 2014

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 4:17 pm

eu scriam o tăcere şi de sub vârful de zăpadă rănită al penei
ieşea un ochiu de uliu. pe hârtia Uashi pe care am cumpărat-o ca
să-mi fac mâine lampă.
astfel de artă era exercitată de melci. cum ar fi melchisedec
purtând multe medalii, având gura plină cu nemetafore. fiindcă
acel om era sub formă de poartă, intrând şi ieşind prin sine.

©Paul Aretzu

 

Cuvinte intraductibile Miercuri, martie 5, 2014

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 5:52 pm

 

pentru cine acest grâu nemăsurat? suntem un
popor care ne citim singuri într-o limbă neînţeleasă. cine poate,
dintre poeţi, să renunţe la limba lui? închidem taine pe veci,
precum această elegie scrisă într-o limbă fără circulaţie. o limbă
precum cea a păsărilor de colivie. poezie îngropată în limbă. veţi
pipăi cicatricele pe unde au pătruns cuiele, mirându-vă de atâta
suferinţă. pe masă se zbate un peşte încă viu. şi încă neînălţat.
© Paul Aretzu

 

anotimp Joi, septembrie 26, 2013

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:20 pm

Ehei, numai un cuvânt mă născu…
O privire piezişă ce-nvie:
„Fără chipul acela de-acuma să fie!”
Şi-n sărutul aprins eram eu… Sau, doar…Tu?!
Tăcuta lui picurare îmi unse
Tălpile ca să văd desluşit,
Drumul, din adâncuri, de ochi nepătrunse,
Drumul acela suit.
De atunci tot zbor
Anotimp după anotimp… nor după nor…
Printre stoluri întregi de cuvinte
Către Cuvântul ce-a fost mai ‘nainte.

©Cătălin Lata

 

zmeul Miercuri, august 7, 2013

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 8:50 pm

zmeu de august

cerul este un zmeu ținut cu o sfoară invizibilă legată de sufletul nostru comun

am fi spălat împreună geamurile cu frunze
îmbrăcați în arlechini
am fi făcut sul dungile zebrelor de la trecerile de pietoni
și le-am fi pus stivă pe marginea drumului

ne-am fi clătit chipurile la cișmeaua din colț
apoi am fi fărâmițat-o cu baroasele

ținându-ne de mână
ar fi ieșit din noi mii de fluturi
și dimineața și seara

dar norii au fost doar pe cerul unui sertar
ca niște frunze căutăm crengile de unde am căzut
locul de unde vedeam ascunşi de perdele

cum se dărâma orașul

© ştefan ciobanu

 

rînjetul ei desenat Miercuri, mai 22, 2013

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:05 pm

tambal

Am văzut-o mereu desenată pe un perete alb ca oasele ei.

Nu eram trist,
nu era tristă –
un ţambal sălta batista în sus.

Mereu a stat acolo,
ochii erau două văgăuni în care se jucau furnicile pe retina
limpede ca aerul pe care-l respiram
şi-l simţeam în gît ca pe un muşuroi.

Cum să scot cîntece dintr-o astfel de guşă de cauciuc,
în preajma ei preoţii musteau ca pepenii verzi,
era înaltă în cadrul ei desenat pînă în cer
şi de acolo pînă în fundul pămîntului.

Nu eram trist,
nu era tristă –
să tragem aer în piept, să ne dăm duhul
ca din guşa unei privighetori cîntecul ucis
în urechile celor surzi.

©Gellu Dorian

 

Masa din litere Joi, decembrie 27, 2012

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:20 pm

tumblr_me1xw4O1rE1ru11c5o1_500_large

mâncam cuvinte. erau hrana noastră. intram de afară,
din glodul grădinii şi ronţ, ronţ, toată seara, până spre
ziuă. ochii ne străluceau. aveam dicţionare şi cărţi
sfinte şi cărţi de poezie. în casa cu tencuieli colorate.
iar pământul strălucea. încât am şi orbit. iar peretele
nostru se împreuna cu marginea Domnului. în
pridvorul din lemn se odihneau lăuzele sau îşi alăptau
pruncii care ronţ, ronţ, mâncau cuvintele.

©Paul Aretzu

 

Clavicule Marți, noiembrie 13, 2012

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:22 pm

Doamne, e bun scrisul, aceste clavicule şi aceste coaste
pe care le împung cu lancea pentru a şti dacă e viu? şi
din care ţâşnesc apă şi sânge. stau pe vine lângă nea
Iorga cruceru şi desenăm pe nisip modelul de cruce
pentru tata care se pregăteşte să moară. am ochii plini
de lacrimi. am ales un stei de marmură. îl mângâi cu
degetele, cu unghia speriată. iar în loc de text, nişte
clavicule, nişte coaste din care se desprinde neînvăţată
prima respiraţie. ori botez.

© Paul Aretzu

 

presupunând că e toamnă Vineri, septembrie 7, 2012

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 9:05 pm


priveşti înainte, privesc înăuntru
mâinile tale pe volan
mâinile mele dezghiocând de mister
o nucă.

©Narcisa Turony

 

Parachinisis lămâiat Joi, ianuarie 12, 2012

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:50 pm

Tremurul galbenului încreţeşte vedeniile incadeşcente.

 

Dans idiofon Joi, decembrie 22, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 12:24 am


Te voi împodobi cu tamburine şi vei ieşi la dans cu cei ce te înveselesc.

 

Fals Miercuri, noiembrie 30, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 5:01 pm


Mişcarea îngheţată în fotografie este un fals. Mişcarea trebuie exprimată ca mişcare.

©Mihai Maci

 

ea și el erau câte un înger Marți, octombrie 11, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:59 pm

Ea era un înger de fată.
„Nu mai pot adaugă nimic poate doar faptul că nu prea am cu cine mă completa.
Puțini se împărtășesc cu mine: întotdeauna se ajunge la cărnuri și la sânge.
Mă caut în sensurile ultime ale cuvintelor.
Câți vor să mă simtă vie, Dumnezeule, în afară de Tine ?!”
El era un înger de băiat.
„Mulțumesc frumos de toate.Sunt sincer deși mi se destramă gesturile,
Printr-o veșnică lepădare, în marile dureri ale lacrimilor neplânse.
Oh, aș porni-o într-acolo, cum însă dacă eu de acolo vin,
Din străfundul acela în care fiecare fel de mâncare are gustul de lut ?!”
Și ea și el erau câte un înger.
Ea era un înger de fată.
El era un înger de băiat.

©Cătălin Lata, 2002

 

Iubire printre sâmburi Luni, septembrie 5, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 11:50 am


Oameni şi pepeni…
Mulţi au călătorit peste mări
ca să ne convingă că există un capăt al lumii.
Ca şi prietenul care citeşte ziare vechi, ruginite,
încercând să ne convingă şi acum
că trăim într-o lume normală, paralelă.

Scufundat în valurile de celuloză, se întreabă:
O, Doamne, Shall I compare thee to a summers’t day? Doar văzuse câţiva ingineri ai frigului învârtind dinamul ursului polar cu rotile – aşa, pentru amuzamentul barăcii de tir dezafectate.
Şi pe tăcuţii oameni din parking umflând obrajii la lună plină.

Între pepeni, oamenii se răzgândesc la sâmburi.

Oameni cu parfum de prea târziu…
Şi copilul care calcă printre coji putrezite
sub umbra tot mai ameninţătoare
a tatălui ce ridică braţul drept amputat.
©Traian T. Coşovei

 

bâtă pentru alungat dracii Luni, august 1, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:35 pm


Praful se caţără pe genunchii mei ca o iubită
şi cântă la chitară faptele mele de vitejie
Toţi duşmanii mei au fost îndoiţi ca nişte cuie
Şi ascunşi în nisip

Oriunde privesc
Faptele care doresc să se întâmple
Intră în luptă împotriva faptelor care nu doresc să se întâmple
Şi încep să le învingă

Oriunde îmi îndrept mintea
Un gând ticălos
Fuge schelălăind dinaintea unui gând curat
Şi zece kilometri împrejurul meu lumea devine un loc mai suportabil

Când am înfăptuit toate aceste miracole?
Când am atârnat eu –
Cel care nu-mi pot stăpâni nici răsuflarea –
Atâtea ghirlande de duşmani la gâtul atâtor cimitire?

Dumnezeu îmi îmblânzeşte inima
Dumnezeu scoate dracii din inima mea
Aşa cum scoţi ghimpii din labele unei sălbăticiuni

Dumnezeu îşi încordează arcul.
Săgeata Lui îmi înşfăcă haina
Şi mă plimbă pe cer

Dedesuptul meu îngerii saltă acoperişurile clădirilor
Ca pe capacele unor bomboniere

©Daniel Bănulescu

 

asemenea Luni, iulie 11, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:20 am

Iată-Mă gata să întind spre tine shalomul, asemenea unui şuvoi care iese din matcă, bogăţia neamurilor! Veţi fi alăptaţi şi purtaţi pe braţe, veţi fi dezmierdaţi pe genunchi. Aşa cum o mamă îşi mângâie copilul, aşa vă voi mângâia şi Eu şi veţi fi mângâiaţi. Când veţi vedea aceasta, inima vi se va bucura, iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete.

 

freamătă din frunză în frunză pînă la cea dintîi sămînţă Joi, iunie 23, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 10:51 pm

Foc pretutindeni, foc febril de mărăciniş, foc
pe zidurile unde pîlpîie lumina coagulată
ce ajunge să se întipărească, foc
mai departe, care în aşchii urcă şi coboară
muntele pe povîrnişu-i de animare,
fulgi de foc căzînd din ramuri, din arcade.

 

ar vedea zăpada topită de soare Joi, iunie 16, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 9:53 am

cad fulgi albi, pufoşi
cade ninsoarea şi eu mă învîrt
în mînă ţin o pungă albă de plastic
pe care astăzi am dat cinzeci de bani

nu am nimic în ea, e goală
o umflă vîntul cînd mă rotesc şi-mi place
lucrurile din jurul meu încep să-şi piardă dimensiunea
pămîntul e roşu şi nu mai contează

un colţ de acoperiş luceşte-n lumină
un batic de femeie, un nasture de palton
o umbră sinucigaşă se desprinde din urbe
şi-alunecă pe trepte în magazinul universal

©Violeta Ion

 

ca un zid crescut dinăuntru în afară Miercuri, iunie 15, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 10:11 am

în fiecare dimineaţă ne îmbrăcăm unii ca alţii
ne amestecăm unii cu alţii
pentru cîteva clipe încă ne tăvălim în urmele viselor
de peste noapte
mult mai tîrziu decît niciodată ne întîlnim

©”Contele Sebastian”

 

amiaza e nemărginită Miercuri, mai 18, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:28 pm

soarele nebun
râde şi dă în cântec
pe potecutele zăpuşite
ale oraşelor scufundate
în textualitate

 

pierdută printre pâlcurile de pini Luni, mai 9, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 10:13 am

plouă des şi mărunt
din văzduhul de Neschimbare

nu mi-e teamă

de chipul tău în Oglindă

(atârnând de fereastră
îmi stau stihurile)

 

se frânge cu aripi de sânge Miercuri, mai 4, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:09 pm

printre serbede replici lunecând

până la definiţia definitivă

metamorfoză fără far călăuzitor

aripa pescăruşului se frânge

şi ghearele îngerului îl apucă

în unduirea apei numai

pata de sânge se oglindeşte

şi în rest albul

A.Dama 

 

Tâlcul e evident Luni, martie 28, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 5:10 pm

Se spune „domnule” preşedinte, profesor, doctor, inginer, dar nu se spune „domnule” pictor, actor, poet.

© Alexandru Dragomir

 

Abstracţionism figurativ Vineri, februarie 25, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:11 pm

Orice formă care vrea să se înalţe, poate atrage după sine tot spaţiul.

 

Comicul dezvinovăţeşte Marți, februarie 1, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 12:35 am

Cine i-ar învinovăţi pe Stan şi Bran că distrug o casă, o maşină, un pian ? Râdem şi trecem. Dar un om a pierdut o casă, o maşină, un pian şi nimeni nu-i acuză pe Stan si Bran, deşi „delictul” e evident, e însuşi subiectul episodului comic. Nu împricinăm pe cei de care râdem. La fel cu prostia, incultura, impostura din opera lui Caragiale. Râdem fiindcă eroii sunt mai inculţi, mai proşti decât noi, râdem fiindcă ne simţim superiori, deci ne simţim bine faţă de eroii lui Caragiale. Râzând însă, i-am absolvit. Nu mai vedem răul din incultură şi prostie, nu mai reacţionăm la el sănătos, adică condamnându-l, îndepartându-l şi punând în loc cultura şi competenta. Şi astfel îi rămânem datori lui Caragiale.

©Alexandru Dragomir

 

sommes payes pour le savoir Duminică, ianuarie 23, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:15 am

Ştiinţa pustieşte tot exteriorul.Dispar specii de animale, plante, păduri, păsări, jivine, dealuri şi rămânem într-o grădină de legume, cereale şi deşertificări, în care tot ce nu e util omului e buruiană.

„Util” înseamnă că nu mai există de fapt, sălbăticiunile, florile, ploaia aşa cum sunt ele, când erau alceva decât omul şi atât. O să rămânem cu pudeli, ploşniţe, şobolani şi mâţe de casă.

„Util omului” înseamnă „funcţie de om” şi „om” înseamnă oameni(adică societate). O lume exterioară funcţie de om ca societate omenească este o lume politică. Politica administrează lumea azi şi mâine, în totalitatea ei. Politica nu se „extinde” la noi domenii, ci, fiindcă ştiinţa modernă transformă lumea din lume ca străină în lume ca funcţie de om, apare un alt sens al politicului, acela de Weltverwalter(administrator al lumii).

©Alexandru Dragomir

 

Pseudopode Marți, ianuarie 11, 2011

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:54 pm

Coasta :

aici se cuibărea ascuns, adame,

condeiul sacrificiului,

şi pentru tine, evo,

în inimă.

Unde îmi ţin fofelniţa

ce-mi va anima edenul ?

De la amebă la stea

ardere de tot să fie orice moarte

ca viaţa să dureze.

©Teresa Maria Moriglioni Drăgan

 

Septembrie peţiolat şi creţ Joi, septembrie 2, 2010

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:31 pm

Septembrie ce-nsângeră spinii

cu izuri de muşchi şi ciupercă

şi scutură pinii

de stropi, întâii de toamnă.

Septembrie în căuşul de taină

al movilei arse

de focul arbustului sălbatic

cu tulpina articulată,

cu frunze alterne şi flori galbene,

şi parfumul amar de ienupăr.

Trestiile şi ascunsa lor vorbărie

cu briza de noapte şi apa,

despre algele verzi şi inerte

ce şed pe sub turlele băltii

T.M.M.D.

 

covor iluzoriu Sâmbătă, august 28, 2010

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 11:00 pm

Plaja mea de aur pe care la apus vântul o dantelează cu mii de reflexe de purpură şi de violet, care în dimineţile de vară, pieptănată şi tăcută ca un covor de catifea rece, se îngeamănă cu marea perlată şi nemişcată.

Nopţile mele de vară cu parfumul amărui al oleandrului şi cel dulce al iasomiei care-şi leapădă floarea în imensitatea nopţilor cu luna plină.

T.M.M.D.

 

Lumina intră în fâşii ude Miercuri, august 25, 2010

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:25 pm

Aer uscat şi sărat, tăcere vătuită de nisipul cald, mirosind a salină. Tăcere de amiază de vară în intimitatea complice a potecii închise între rugi ghimpoşi de mure. Şi iarăşi nisip, fîn şi cald, auriu şi prăfos, asemenea unui pat îmbietor. Câte un greiere ţârâie în caniculă.

T.M.M.D.

 

Florile fâneţelor îmbălsămează văzduhul Sâmbătă, ianuarie 23, 2010

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 2:43 am

Pe creasta rotunda a dealului, un stejar singuratec sprijina

bolta cerului ca o conada.E batran; poate supravietuitorul

unei paduri ce de mult nu mai este.E obosit, caci in fiecare

primavara, mugurii plesnesc din ce in ce ma tarziu.Iar vantul,

in fiecare an ii frange crengi uscate, din ce in ce mai multe…

Pana la stejarul acesta intunecat, unde copil, credeam ca se reazama

cerul ca o cupola de sticla, imi plimb uneori serara, singuratatea.

Poteca suie printre ogoare ghiftuite de ploi.

Un rasuflet de vant se strecoara umed, tremura frunza

porumbului cu un fasait sonor, risipeste mireasma fanatului

cosit departe, in vale.Si soarele coboara intr-o tacere

care nelinisteste gazele.

Stejarul cu trunchiul torturat de furtuni, ma primeste

atunci sub frunzisul lui ca intr-un adapost familiar.

El ma intoarce cu ani in urma, cand lumea sfarsia

la dunga vanata a padurii: cand nu gustasem

inca din bautura amara a himerelor.Intinerit, simt alt sange,

mai vioi, pulsandu-mi in artere.Un optimism timid si

neindemanatec, incolteste iar de sub cenusa trecutului.

Cu ochii cuprind toata valea desfasurata la piciorele mele

ca un covor policrom, fertil ca un tinut binecuvantat.

Copacii inalta departe umbre romantice, ca in peisagiile divinului Corot

Ce tihna si ce maretie aci, in ceasul acesta cand la voi, acolo,

se aprind luminile vitrinelor, gem cafenelele, se’insiruie

procesiunea echipajelor, se revarsa trecatori prea multi

pentru trotuarele neincapatoare, si cand larma multimii e taiata

de strigatele vanzatorilor de ziare, ce va arunca ultima editie

cu proaspetele stiri de senzatie.

Ce lecuit de rataciri pasesc indarat, spre cuibul cenusiu

sub streasina unde doarme perechea mea de randunele.

Si cu cata tihna voi deschide diseara cartea lui Carlyle,

la pagina stelelor tacute.

Fiul lui Dimitrie Petrescu