Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

Afterglow Sâmbătă, Ianuarie 23, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:41 pm

far

Când să-mi întorc

tâmplele

în ziua de azi

ca-ntr-o uitare

de mine,

urmele sufletului tău

încă se mai mișcau

precum frunzele

după susurul vântului.

Sufletul își lasă

gustul în urmă

ca sarea dulce

a unei mâncări

invizibile

și prelungi

a cărei rază

se întinde

de aici până

acolo unde sunt.

A cărei rază

nădăjduiesc să cunoască

mai bine decât mine

principiul

prelungirii nesfârșite

ca Lumina în beznă.

Să mă ajungă

și la capătul

degetului

cel mai prunc.

Autoare: Camix; Copyright 2016

 

Feodor Mihailovici Dostoievski Luni, Noiembrie 16, 2015

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 9:58 am

Albert Einstein mărturisea că Dostoievski îi oferă mai mult decât oricare om de știință, chiar mai mult și decât Gauss.

 

E loc si inca mai ramane!(Dialog cu Ion) Sâmbătă, August 8, 2015

Filed under: Uncategorized — academicianuNae @ 8:06 pm

E loc, Ioane?
E şi încă mai rămâne.
Şi când te gândeşti cum se înghesuiesc oamenii unii într-alţii, cum se
calcă în picioare.
Şi-or fi căutând locul, cine ştie?!
Şi până să şi-l afle li se merită atâta ghiont?
Fii tu un miel dus la junghiere care să nu behăie, poţi?!
… Am auzit de unu’ care era om de umbră.
Frumos din partea lui, una cu pământul, carevasazică.
Greu îi e şi umbrei să tacă întruna.
De aia tăce inima în noi că nu tac toate cele din jur.
De aia umblăm ca bezmeticii că nu ne mai vorbeşte inima…
Că cel mai bun sfat e sfatul inimii.
Aia e viaţă, viaţă de mort în păpuşoi, când zumzetul lumii amuţeşte.
Dacă o umbră se ridică în capul oaselor…
Tare mă tem că se umple lumea cu strigoi.
Io nu-s-strigoi!
Nu eşti, nu, dar viii te pot înspăimânta uneori mai aprig decât morţii.
Asta se cheamă că eşti strigoi?
Asta se cheamă doar că strigoii ţi-au luat-o înainte
Şi s-ar putea să rămâi de căruţă…
Ce faţă de birou ai, Ioane!
După o zi prin instituţiile Statului, nici nu mă mir.
Da’ într-un sfert de ceas, aci, în câmp…
Se-nţelege, ne-om alege cu feţe de câmp…
Nu-i rău că a făcut Dumnezeu atâta lume
Nici păsării nu îi e desul poate un cer.
Darmite omului, la cât de slobod se vrea…
Ar rupe toate legăturile…
De toate lucrurile se poate omul lega!
Apoi cu greu da cu piciorul într-un ţăruş.
Toate îs de luat în braţe şi de sărutat
Şi tot alea îs şi de lepădat
Dacă nu te lepezi tu de ele ţi le smulge din mâini Dumnezeu
Când ţi-i lumea mai dragă
Acum respiră adânc că aerul ăsta nu costă
Atâta bucurie ne rămâne, aerul ăsta care nu costă…
Care ne umple plămânii…
Bun aer!
Sănătos!
Naşte bujoir în obrăjori.
Când or înflori să î-i dai iubitei.
Î i-oi da!
©Cătălin Lata

 

Misterul Joi, Iulie 23, 2015

Filed under: binoclu britanic — academicianuNae @ 11:59 am

Sa vad viata in ansamblu
Cu plinatati si cu lacune,
Prin vremi mai rele sau mai bune…
Sa vad Inaltul si Adancul
Cuprinse-n limite de versuri
Si sa destram si Universuri
Si bolti de stele si trairi
Si fericiri
Ce-s efemere…
Sa simt iubiri
Sa simt durere
Sa pot pricepe mii de firi
Cu tainicele lor mistere…

Sa pot percepe existenta
Si frumusetea muzicala
Si rostul ce-are orice boala
Si lacrima din colt de pleoape
Care ne strange mai aproape.
Sa descifrez lumini si umbre,
Destinuri sumbre,
Bucurii,
Substratul verbului „a fi”
Si sa concep si Vesnicia,
sa vad geneza lumii noastre
De unde-si trage obarsia?…

Sa gust esenta libertatii
In care se dezvolta lutul
Dorind apropieri eterne
Cu Cel ce este Absolutul.
Sa vad pe om cu tot ce este,
Un basm, un vis
De nedescris
Un trecator…
Sau o poveste
Sa vad si sa pricep misterul:
Pamant
Si vant
Si efemerul
Si toate cele cate sunt…

 

©Catalin Lata

 

Cheiță dragă Joi, Mai 28, 2015

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 9:49 pm

Cheiță dragă, tu m-ai luat pentru carcasă nu pentru mecanism, și cu tristețe curg aceste vorbe, din călimara aproape uscată, din lagărul pustiu al minutarului.. Mecanism eram, original, pe-alocuri ruginit, dar ți-ai dorit puțin, să-ncerci să-l degresezi, să-l ungi, să-l faci să meargă spre bine, să-i tragi rotița pînă în capăt, ori-de-câte-ori era nevoie .. Sau cel putin, odată la 24 de ore.. M-am asemănat cu un ceas.. N-am fost automatic.. Nu pentru că aș fi un ceas ieftin.. Eram un mecanic în toata splendoarea lui apusă, ce aștepta cu ardoare, soluția ce urma să îl curețe, să funcționeze la statut maxim.. Automaticul nu are nevoie de ajutor, din altă parte, decât de puțină mișcare iar asta îi asigură independența.. Atunci când cade la pământ nimic nu îl mai poate ajuta.. Cine îl va duce pe sus când toată viața lui n-a dus pe nimeni ?! .. Copilă dragă tu erai cheița, ce-am căutat-o, ce trebuia să mi te ansamblezi în mecanism, sa mă acționezi zilnic, să funcționăm la parametrii normali, dacă nu mai mult, și mai aproape de parametrii de performanță.. Ai să înțelegi poate foarte târziu, când locul cheiței mele va fi ocupat de prea mult praf sau o altă cheiță.. Atunci, poate, vei da de un alt mecanism ruginit și obosit, fără speranța recondiționării, îl vei lua pentru emoția de a nu rămâne incompletă, când iți vei da seama că automaticele trag doar pentru ele însele.. Te-am iubit și voi iubi locul gol, ce urma ta l-a lăsat în trecerea prin timp, alăturea-mi. Să nu lași să te inunde gândul că aș fi scris aceste rânduri din egocentrism și mândria banală, a celui părăsit cu zile. Nimic nu se învârte in jurul meu, tu erai axul central..

©Müller Zacharias III

 

nelinistea e un soare aspru Marți, Aprilie 21, 2015

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 12:41 pm

Ehei,
spune-mi, tu, Soare:
sa nu ma mai vindece, oare,
nimic de pe lume,
Nici chiar umbrele mele
blestemate si rele,
Nici chiar bunul tau nume?
Sa nu mai aflu de jur imprejur
Nici o spartura
In zidul acesta de ura
care ma strange?
Sa nu mai gasesc in mine
nici ochiul ce plange,
nici urmele-acelea de sfant si de pur?!

Sa fiu modelat din absurd,
din grote
in care-mi ascund
nemantuirea mea plina de cruci
si fara golgote?
Tu, suflete-al meu, unde te duci,
spre cuvantul din stanga,
spre acela din dreapta,
sau spre celelalte cuvinte
cu mult mai fierbinte,
mangaiate cu fapta,
spre aducere-aminte?

Spun unii ca
„nelinistea e un soare aspru”
Eu nu am intalnit decat nopti
cu ingeri stravezii si atata de copti
incat nu numai ca nu mi se strepezeau dintii
cand mancam din ei
ci, mai mult: se mantuiau chiar si parintii
mei,
si parintii parintilor mei.
Sunt dublu orb, dar stiu
un nume plin de ochi,
in care mi se da sa fiu
ceva mai autentic si mai viu
decat ieri, bunaoara,
decat mine insumi, in cea dintai seara…

© Catalin Lata

 

far Duminică, Martie 8, 2015

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 9:59 am

Ehei, Cum de nu răsar

Pe partea-ntunecată-a feţii mele

O turmă întreagă de ciute

Cu stele în frunte,

O dâră firavă de far

Cu dor de corăbii

Prin beznele nopţii pierdute?!

De ce nu-i nimeni şi mă ia de glezne

Să-mi frângă mersul

Printr-o sărutare?!

De ce, tu, voce, nu mă chemi şi nu mă-ndrumi

Spre marginile unei alte lumi,

Spre adâncimi cu verdele deschis în visul ţărmurilor scufundate-n soare?! şi, totuşi, eu rămân de ne-nţeles

Când inima din partea ta-mi dă ghes.

©Cătălin Lata