Tratat despre impecabilitate vineri, decembrie 30, 2011
Luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi părţile laterale ale tocului uşii casei voastre.
Dans idiofon joi, decembrie 22, 2011
Te voi împodobi cu tamburine şi vei ieşi la dans cu cei ce te înveselesc.
corzi e ricorzi marți, decembrie 13, 2011
Cunoaşterea universală îşi axează proiectul în jurul unor istorii pendulante, închizând şi deschizând parcursul propriei tradiţii.
Fals miercuri, noiembrie 30, 2011
Mişcarea îngheţată în fotografie este un fals. Mişcarea trebuie exprimată ca mişcare.
Sprijinul lui este ca pânza unui păianjen sâmbătă, noiembrie 19, 2011
Omul fără semn de întrebare este ca o plantă plină de sevă în lumina soarelui, care îşi întinde arterele deasupra grădinii, îşi ţese rădăcinile printre pietre, caută un loc între stânci. Dar când e smulsă din locul ei, locul acela îi spune: «Nu te-am văzut niciodată!».
Aşa ceva nu se mai făcuse pentru nici un regat joi, noiembrie 17, 2011
Tronul avea şase trepte şi un reazem din aur pentru picioare, care era fixat de tron. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era aşezat câte un leu. Alţi doisprezece lei erau aşezaţi de-o parte şi de alta a celor şase trepte.
Omul răscolit pe dedesupt ca de ploaie joi, noiembrie 10, 2011
Omul cu semn de răspuns sapă galerii departe de locuinţa oamenilor, în locuri necălcate de piciorul omului; el stă atârnat şi se clatină.
Pustiirea după caraghioslâcuri sâmbătă, noiembrie 5, 2011
Caravanele se întorc din drum după ele, se cufundă în deşert şi pier. Caravanele din Tema se uită la ele, călătorii din Şeba speră privindu-le, ca albia pâraielor care ies din matcă, ca torentele tulburi din cauza gheţii, în care stă ascunsă zăpada dar când se-ncălzeşte vremea, pâraiele seacă, când e cald, li se usucă albia.
vârtelnițe aspațiale vineri, octombrie 28, 2011
Înfăţişarea roţilor şi lucrătura lor era ca strălucirea hrisolitului. Toate cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare. Aspectul şi lucrătura lor se asemăna cu o roată în mijlocul altei roţi.
cu aripile întinse luni, octombrie 24, 2011
Aripa unui cherŭvim atingea un zid, aripa celui de-al doilea atingea celălalt zid, iar celelalte aripi ale lor se atingeau una de alta la mijlocul odăii.
zurzur sâmbătă, octombrie 22, 2011
Să faci trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc şi petale pe o ramură, şi trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc şi petale pe o altă ramură.
Kavod miercuri, octombrie 19, 2011
Pe rană mi-ai aşezat o turtă de smochine şi astfel m-ai tămăduit.
sfaşiatul veşmînt pestriţ luni, octombrie 17, 2011
În lumină,
aripi,
voci mansuete
trepte de arşiţă cuprinse
ne duc tot înainte carnea
iar noi, fără de oase dintr-o dată
ne mistuim mai departe
Curînd doar
ţesătura norilor dintîi desprinşi de cer
pluteşte încă în depărtarea aceasta
într-atît de vie
În care sînge s-a cufundat acest veşmînt ?
Sîntem trei la număr, spuse el surîzînd,
în tăcerea
deja lăsată peste şezămînt.
ea și el erau câte un înger marți, octombrie 11, 2011
Ea era un înger de fată.
“Nu mai pot adaugă nimic poate doar faptul că nu prea am cu cine mă completa.
Puțini se împărtășesc cu mine: întotdeauna se ajunge la cărnuri și la sânge.
Mă caut în sensurile ultime ale cuvintelor.
Câți vor să mă simtă vie, Dumnezeule, în afară de Tine ?!”
El era un înger de băiat.
“Mulțumesc frumos de toate.Sunt sincer deși mi se destramă gesturile,
Printr-o veșnică lepădare, în marile dureri ale lacrimilor neplânse.
Oh, aș porni-o într-acolo, cum însă dacă eu de acolo vin,
Din străfundul acela în care fiecare fel de mâncare are gustul de lut ?!”
Și ea și el erau câte un înger.
Ea era un înger de fată.
El era un înger de băiat.
Cătălin Lata, 2002
un rîs hohotit şi galben vineri, octombrie 7, 2011
Lui Jean nu-i plăcea să se joace; îi plăcea doar seriozitatea jocului. Gravitatea acestuia: să trăiască în exces ori pe jumătate. Să fie înjumătăţit ori întreg. Să facă prea mult ori prea puţin: o existenţă exagerată. Să joace dintr-o dată totul: însăşi viaţa. La cel mai neînsemnat joc: s-o ia de la capăt. Chiar mîncînd regina şi făcînd o rocadă, pierzînd un meci de volei, trăgîndu-şi în ţeastă gloanţe închipuite pe care îi plăcea să le învîrtă în încărcătorul unei puşti de jucărie, ca să arate celor mai mici care se uitau la el ce înseamnă viaţa, cum spunea: ruleta rusească de vieţuire. Pierre Ouellet
Poemul cu pietrele vii vineri, septembrie 23, 2011
să lustruieşti piatra este o meserie grea
să lustruieşti lentile de piatră
pâna la transparenţă
e şi mai greu
poate nu reuşeşti chiar atât dar
lustrul pietrei dacă e ca oglinda
şi îţi vezi acolo chipul viu
asta nu e puţin.
aici însa e vorba să atingi piatra
şi piatra să te atingă
cu degetul ei.
să sune stins piatră şi trupul să fie atins.
George Geacar
Il est de forts parfums où naît le Beau de l’Air joi, septembrie 22, 2011
Parfumerie-nvaluita-n aburi. Pe sipuri, un praf umed, aproape secular, ca o funingine de pene arse. Parfum de pene arse ce par fumul unei serafice combustii reci. Serafii, ce se mistuie-n de sine, secreta o funingine secreta. Parfumeria ninge (sau, poate, ploua fin, ca pulverizatoarele) cenusa. Un scrum ce,-n usa, se depune ca ninsoarea, pe care scriem cu penelul.
Parfumeria s-a umplut de îngeri. Îngerii par fumul unui rug: parfumul unei rugaciuni în ger. Îngerii au aripi pectinate, nestasnice ca niste branhii care transforma aeru-n parfum. Pieptenele lor, numai parfum, depene arsele peneturi ale noastre!
„Frumosul Aerului” e parfumul, – un elf ostatic într-o sticla, o înclestare în clestar, un duh pecetluit în sip.
Cumpara-ti, repede, un sip: Loare si Sene sunt, într-însul, distilate; culoare si desene s-au dizolvat într-însul, cu luare-aminte si-n secret, ca prin culoarele secrete ale tulpinelor de roza, de tuberoza, de rozeta, de laur roz, de rozmarin, îngalbenit la moartea tatei…
Culoarea minte, sunetul înseala, – parfumurile nu, desi par fumuri.
Parfumeaza-te, ca sa uiti, în ploaia cenusie, penelurile stoarse de culoare, peneturile arse între timp.
Şerban Foarţă
Poemul nuntii miercuri, septembrie 21, 2011
între noi noi vom ramâne unul cu altul
de acum înainte ni se va rasfrânge în fata celuilalt
fata noastra si timpul se va face o camera cu ferestrele albe
în care vom astepta sa se termine iarna. doar ca aceasta
asteptare nu se va mai termina niciodata. si astfel,
în fata ta, si tu, oricine, aici în fata, privindu-ma
(deci poate sa fie oricine si noi asa am stabilit, nu?
nu ne vom mai desparti niciodata)
Mircea Ivanescu
Poemul cu pâini vineri, septembrie 16, 2011
L-am visat şi cred că există cu adevărat
scris şi acum pe o masă de fier
l-am înţeles atît de bine dar l-am uitat definiitv
la trezire
n-am uitat cum stăteau nemişcate printre cuvinte pîinişoare rotunde
apoi am văzut un bărbat în mijlocul unui rîu
soarele muşca dintr-o pîine
cuvinte vii printre pîini vii mici semne misterioase
Nicolae Coande
Vocabule Elfa (3) vineri, septembrie 16, 2011
ëa, vb. “a fi “, timpul trecut engë, t. viitor euva
ehtë, subs. ” suliţă ”
Elda, subs. “Elf”
elen, noun “stea”
elmë, pron. “noi”
elyë, pron. “tu”
engwë, subs. “lucru”
enquë, card. “şase”;
enquëa, ord. “al şaselea”
envinyata-, vb. “a înnoi”
equë, vb. “a spune “
et, prep. “de”
Vocabule Elfa (2) joi, septembrie 15, 2011
cainen, card, “zece”
caita-, vb. “a sta intins”
cala, subs. “lumina”
calima, adj. “briliant”
canta, card. “patru”;
cap-, vb. “a sari “
car-, vb. “a face “
carnë, adj. “rosu”
cen- vb. “a vedea”
cenda-, vb. “a citi”
cirya, subs. “vapor”
coa, subs. “casa”
şi noi am călcat peste ape joi, septembrie 8, 2011
E timpul să stingem lumina, e vremea să oprim zgomotul apelor
cu paşi mărunţi vine învăţătorul nostru de pretutindeni.
El e zămislit din lut, ridicat de nicăieri din cărămidă.
El e ars de soare, el presărat din rumeguş peste dobitoace.
El e învăţătorul nostru cu şiraguri de cuţite la brâu:
el este chiar el şi o bună parte din noi.
Pe dealuri felinarele vestesc în adâncuri, fântânile amintesc despre adânca lui înţelegere.
Iată-l cum ne loveşte cu blândeţe spinarea
cu aceeaşi nuia cu care căutase apă, pâine sau vin
până când din spinarea noastră ţâşnesc, într-o lumină de sânge,
adevărurile:
apa, pâinea şi vinul, inima şi zvârcolirile ei…
şi noi am călcat peste ape,
întotdeauna pe urmele lui.
Traian T. Coşovei
când am strigat elefantul pe nume elefantule mi-a plăcut marți, septembrie 6, 2011
adam era mare poet cel mai mare
fiecare cocostârc zboară cu poezia lui între aripi
cărând toamne de colo colo cât e albastrul
unde ai rămas când ne-am dat peste cap
şi ne-am transformat în primejdii de atunci
poezia mai zbate muribundă ciotul aripii şi
mai mănâncă pe câte unul
Ionatan Pirosca
Iubire printre sâmburi luni, septembrie 5, 2011
Oameni şi pepeni…
Mulţi au călătorit peste mări
ca să ne convingă că există un capăt al lumii.
Ca şi prietenul care citeşte ziare vechi, ruginite,
încercând să ne convingă şi acum
că trăim într-o lume normală, paralelă.
Scufundat în valurile de celuloză, se întreabă:
O, Doamne, Shall I compare thee to a summers’t day? Doar văzuse câţiva ingineri ai frigului învârtind dinamul ursului polar cu rotile – aşa, pentru amuzamentul barăcii de tir dezafectate.
Şi pe tăcuţii oameni din parking umflând obrajii la lună plină.
Între pepeni, oamenii se răzgândesc la sâmburi.
Oameni cu parfum de prea târziu…
Şi copilul care calcă printre coji putrezite
sub umbra tot mai ameninţătoare
a tatălui ce ridică braţul drept amputat.
Traian T. Coşovei
un oraş cu genunchii vindecaţi miercuri, august 31, 2011
Lumina secretă din privirea ta în dimineţi
încearcănate de cafea
soarele strănuta ca o pisică salvată din trompetă
pierdută de îngerul chefliu
în mijlocul maidanului unde circul fumegă vesel
în aplauzele pinguinilor dresaţi. Se mai văd
lăbuţe în aer,
doi delfini pe trotuar printre pietoni eleganţi,
sufletul însîngerat într-o baltoacă
şi asfintitul cum roşeşte ca o fată care şi-a uitat
degetul mic în buzunarul primului iubit.
Printre grămăjoare de cenuşă frumos aliniate
un băiat fără piele
scrie pe cer o rugăciune auzită
în gura de canal a lumii,
de pe copertă noii evanghelii un bancher os tenit
scoate cu lopăţica din seif
nisip pentru copiii care trebuie ajutaţi să cadă
din poveşti în crudă realitate cît mai lin.
Lumina secretă din privirea ta -un oraş cu genunchii juliţi
Nicoale Coande
nopţile ca pisicile se furişează prin gangurile îngropate marți, august 23, 2011
Au mai venit în oraşul acesta făpturi, au lăsat, în camerele din care noi tocmai plecăm, gesturi, cuvinte (obiecte de aer încremenit) pe care să le găsim când ne întoarcem şi au trecut pe străzile acestea printre faţade tăcute sau au stat un timp în pragul uşii de sticlă din colţul cutiei cu multe lumini (unele înăbuşite) privind, poate chiar cu surâs, cum umbrele (pe care ştim şi noi să le aşezăm peste vorbele noastre) se certau, dându-şi uneia alteia peste mâini. şi pe urmă, făpturile acestea au urcat în altfel de cutii (neinluminate, acelea, şi s-au dus) şi noi am rămas şi tot astfel vorbim despre felul în care ar veni în oraşul cu cuburi stângi şi intrate şi asta nici nu înseamnă că se vor aşeza altfel aşezările noastre lăuntrice, dacă şi-ar trece lumina o altă făptură, cu adevărat trecând printre ele (nu agăţându-ne de un braţ străin că să alunecăm prin străzile înclinate, şi colţuroase în treptele vechi, am da mai mult adevăr câte unui ceas, câte unei seri) ar fi ca şi cum, deopotrivă, iar ne-am răsfrânge în vitrinele unor prăvălii întunecoase, dacă am trece pe acolo cu o faţă cu vocea înceată şi moale, care să caute dantele vechi, povestindu-ne cu vorbe moi, altfel accentuate, despre mătăsuri.
Mircea Ivănescu
copiii nenăscuţi strigă dintre rame luni, august 22, 2011
De la o vreme la alta
se înalţă şoldurile
coboară zorile
copiii nenăscuţi ştiu totul
câmpia-i fragilă dedesubtul lor
în aceeaşi seară
se vede se aude se şopteşte se ştie
se înalţă zorile
coboară şoldurile
şi ţipă copiii nenăscuţi
în tabloul cu ramă violetă
Pictorul surâde şi foloseşte
fără greş penelul
la rubrica Fapte (în ceaţă)
şi Acte (tulburi)
din viaţa cotidiană
Petru Cârdu
dansez în interiorul aripei duminică, august 14, 2011
stau în genunchi, în interiorul unui câmp pătrat
cu margini exacte.
când mă rog în mijlocul câmpului meu pătrat,
plin cu iarbă verde, sunt exactă.
sunt înfăşurată într-o aripă exactă, atât de strâns,
încât pielea a devenit ea însăşi o aripă,
până şi plămânii au devenit o aripă ce mă strânge
până îmi iese pe nas sângele din aripă.
nu mai pot vorbi deoarece aripă îmi acoperă gura
ca o cârpă. şi gura îşi săpa un tunel,
pe dinăuntru, pentru a-şi câştiga
o oarecare libertate de exprimare
când sunetele sunt şoptite şi trebuie să se lovească
de un perete, totuşi, îndepărtat.
aripă a devenit, cu timpul, atât de rigidă,
ca o mantie de fier.
nu se mai deosebeşte aripă de armură
cea mai solidă şi sofisticată.
de aceea, înlăuntrul acestui lanţ compact de metal
ce mă înfăşoară au început să trăiască altfel ochii,
pielea, mâinile, picioarele şi chiar coapsele unite
într-o rugăciune totală cu oasele abdomenului
din ce în ce mai strâmte.
Angela Marinescu
poemul tămăduitor joi, august 4, 2011
Aud valurile mării lovindu-se de zidurile unui
înalt şi galben depozit
şi aproape bătrin, aproape gîrbov,
cu aureola împaturită sub braţ,
mă aşez la rînd, după sute şi sute de oameni,
să pot vedea şi eu, măcar spre sfîrşitul zilelor mele,
poemul tămăduitor,
poemul care nu poate fi înţeles.
Ion Muresan
Imn pentru statuile moarte miercuri, august 3, 2011
A murit încă o statuie în oraş
umilă cu leopardul în braţe
concavă şi posacă
după ce fiii statuilor
au fost copleşiţi de glorie
după ce fiicele lor mânioase
au trecut strada
năpădită de ierburi
în oraş se auzea numai orga
cu limbă de junglă
mireasa cu ochi verzi
temătoare şi umedă
cu leopardul în braţe
iar statuia care nu ştia că e statuie
a traversat strada
călăul
-Petru Cârdu-
bâtă pentru alungat dracii luni, august 1, 2011
Praful se caţără pe genunchii mei ca o iubită
şi cântă la chitară faptele mele de vitejie
Toţi duşmanii mei au fost îndoiţi ca nişte cuie
Şi ascunşi în nisip
Oriunde privesc
Faptele care doresc să se întâmple
Intră în luptă împotriva faptelor care nu doresc să se întâmple
Şi încep să le învingă
Oriunde îmi îndrept mintea
Un gând ticălos
Fuge schelălăind dinaintea unui gând curat
Şi zece kilometri împrejurul meu lumea devine un loc mai suportabil
Când am înfăptuit toate aceste miracole?
Când am atârnat eu -
Cel care nu-mi pot stăpâni nici răsuflarea -
Atâtea ghirlande de duşmani la gâtul atâtor cimitire?
Dumnezeu îmi îmblânzeşte inima
Dumnezeu scoate dracii din inima mea
Aşa cum scoţi ghimpii din labele unei sălbăticiuni
Dumnezeu îşi încordează arcul.
Săgeata Lui îmi înşfăcă haina
Şi mă plimbă pe cer
Dedesuptul meu îngerii saltă acoperişurile clădirilor
Ca pe capacele unor bomboniere
Daniel Bănulescu
precum baloanele se oglindesc marți, iulie 26, 2011
Nuantele ca o guma de mestecat între picturile celorlati nu se mai
întorc spre mine,
le ating pe umeri ca pe necunoscuti ce-si pierd manusi pe strada,
le vorbesc cu o voce din care cuvintele au umezit
au inflorit.
în Tine am călătorit cu picioarele goale sâmbătă, iulie 23, 2011
în Tine am văzut cele mai frumoase muzee
cele mai vechi scrieri erau pe umerii tăi de lut
uscaţi la soare ca nişte bulgări de argilă
în Tine am văzut cei mai puternici cai appaloosa
cum alergau pe ziduri rupestre
am colindat toate peşterile cuibărite în oase
pajiştile cu turme de bizoni
-Carmen Manuela Măcelaru-
tragem împreună de funia unui clopot miercuri, iulie 20, 2011
Scuturăm amândoi pomul în mijlocul grădinii
în partea ta cad mere, într-a mea numai frunze
sîntem singuri, pindiţi de ochiul interior
îi simţim diferit dulcea complicitate. E linişte
Tu îmi întinzi un măr eu presimt
descolăcirea firului de apă sub pămînt
muşc fructul se fac două găuri în cer
deodată
tragem împreună de funia unui clopot
deasupra ta se înalţă muzici
peste mine se prăbuşesc sunete goale
Dumnezeu strecoară o foaie de hîrtie
Sub întîiul Cuvînt.
-Costel Stancu-
ca pe o scorojire până la iubire duminică, iulie 17, 2011
Încolo clocotim de un dor neştiut ca păsările de zbor. De n-ar fi Cuvântul, propoziţiile ne-ar înghiţi într-o magmă a neînţelegerii, ne-ar sctâlci de nerostire şi de nedor, până la nimic. De ce tragi negrule de verde până se face iarba căprui şi unduirea ei moare? Nu lăsa negrul să tragă de verde.
Ionatan Pirosca
confuzie intre branhii si solzi luni, iulie 11, 2011
Am schimbat cuvinte