Pistrui pe panze sterse duminică, mai 11, 2008

Pentru Adela Crisan

Scaune de lemn, verzi si grele danseaza in concordanta langa peretii cu palarii negre.

O masa cu tablie timida, langa o noptiera unde trosnesc revistele pistruiate

cu litere ingrosate pe coperta albastra.

Pasagerii de cauciuc isi plimba sentimentele pe burta, imbracati in salopete contradictorii.

Cursoarele aruncate in peretii de sticla nestearsa inghesuiesc adaptarea musafirilor maronii.

Carlige de tremuraturi albe se inclina sumbru spre cocoasele galbui.

Coregrafia curentilor portocalii se loveste de paravanul care nu e…in miscare.

Sunt intr-o confuzie de culori cu panzele ridicate catre tavan.

Scarite ascunse dupa carcasele de ghemuri tacute sfidand regulile infiltrate

si murdarite de imperativ.

Pictez folosind culori invizibile si pensule intangibile la prima cetire.

Dorinte cotite si nedescifrate pe stranuturile tarzii ale peretului in miscare,

de sub care ies obeliscuri purtate cu aripi de nisipuri miscatoare.

Mazgalesc pe panza stangaciilor sincere cu linii imaginare gandite de ani.

Tangential zabovesc (i)revocabil pe miracole presimtindu-le renasterea dupa sfarsit.

Fetita cu chibrituri aprinse duminică, mai 4, 2008

Jacqueline zambeste printre dintisorii de balerina

La 6 ani exteriorizeaza doar 3 vocabule

Are ciorapii-n dungi cu arborescente colori

Fusta roza-nchis se asorteaza cu bluzita

Si cu durerile interioare

Cand trecatorii badaraniti o impung cu ura

Ea se apara tavalindu-se jos

Parul ei prins in dreapta si-n stanga incorsetat in codite ondulate

Se joaca cu perdeaua de floricele autiste

Priveste pe geam la luminitele difuze, pitite in sinele-i

Arunca cu placere stranie jucariile

Firmiturile de paine

Formele galbui rupte din servetele de manutele-i aprige

Dar imbratiseaza inimile iubitoare si cutiile cantatoare

Indragind melodia apei de la robinet cu efecte pansatoare

Daca o corectezi sau nu o acompaniezi chibritareste

Ea, isi da in cap cu mainile-i pulsand plapande puteri

Buchete de inimi duminică, aprilie 27, 2008

Pentru Cristina Popus

Tone de pietre rostogolind ciudatenia

Suspendand gradini de inimi

Inmiresmand canturi imbracate-n flori

Imbratisand lipsa de trup

Reveland celor 4 aripi albe

Intrebari rujate cu lacrimi

Bandijonate de buba (im)posibilului

Inimi fardate cu umbre duminică, aprilie 20, 2008

Pentru Anca Lupu

Microfoane atarnate de tavan

Inregistrand pe discurile durerii

Lumini injunghind perdele rupte

Oase zrobite fara onoare

Nori tremurand, salbaticind crucificarea

O privire inveselind incrucisarea

Inimi perplexe si pardosite cu superficialitate

(cu)cuie (i)rationale impazind multimile

Fluturii negrii zbierand sonoritati tristande

Flaute angelice trezind

Metamorfozarea nebagatului in seama…Inviat

Inimi gelate cu roşu duminică, aprilie 13, 2008

Pentru Moni Lasca

Trecutul rămase în urmă plumburiu

Pe dolorosa gelată cu duritate violândă

crucile îngheţate de ură zgârâiau cerurile

Plâns-au îngerii cu întuneric

Iertări şi izbăviri vibrat-au picurii de sânge

Îmbrăţişând inimile fardate cu iubire

Chitara de plumb duminică, aprilie 6, 2008

A trecut un an de când am văzut becul de 80 de watzi al maternităţii bloggeriale.

Ca şi embrion înaripat de urechi, am primit cadou o chitară de plumb.

Zăngăniturile produse de chitara mea de plumb încrâncenează trecătorii hămesiţi, trezeşte vecinii cu conştiintele somnambulice şi sparge ferestrele neşterse ale superficialităţii.

Sunetele înalte tropăie în gândurile îmbrăţişătoare de prejudecăţi.

Vibraţiile acordurilor mele scobesc dur în simţurile uşor manipulabile ale apropiaţilor şi străinilor îmbâcsiţi cu parcimonie. Toţi vor să-mi fure chitara mea de plumb, deoarece le incomodează sufletele şi adâncurile pictate cu măşti. Unii îşi pun dopuri ca să reziste la disperarea provocată de autenticitate şi transparenţă. Sunt înspăimântaţi de auto-analizare, de privirea în oglinda tenebrelor, traumelor, tulburărilor ascunse şi de nevoia de dislocare prin frângere transfiguratoare. Simfoniile chitarei produc încleştări şi înlăcrimări, înfiripări în rădăcini lucide. Scârţâitul notelor ciupite deznoadă gălăgia izmenelor interioare.

Le este ruşine să înoate departe de mal, preferând creierele spălate în locul valurilor reconstrucţiei sufletului zdrenţuros. Tresară la vâslitul în armonii şi la sughiţul aripilor acordate.

Îşi pun perne pe cap să nu audă ritmurile atipice ale ieşirii din clişee.

Nu mai vreau să cresc: îmi dau în cap în fiecare zi cu blocul de patru etaje orientat spre Nord.

Zgomotele chitarei mele obosite stropesc cu întrebări pe cei din cămăşile de forţă ale propriilor certitudini.

Au trecut 20 de ani de când am ieşit cu capul înainte din lichidul amniotic.

Respir încă în allegrouri purtate de vocabule măturate de vocale între-deschise.

Am primit cadouri azi: abţibilduri cu primăveri, fulare de nărnii albe, cactuşi împachetaţi în zambile, frunze cu miros de insectar şi balcoane cu aer de vară.

Gânduri cu picioare frânte marţi, aprilie 1, 2008

 

Mă culc prăbuşit pe tavanul de sticlă gotică din care tencuiala răguşită
se desprinde precum un înger tuşind de sete.
În şifonier caut hainele pătate de sânge accidentat
dar le găsesc pe toate albe ca ghioceii înflorind în copaci.
Gândurile înţepenite au picioarele tăiate de simţirile jucând ca rollercoasteru’.
Mă plimbăresc cu trăsura bucuriei de patru ori
pe când maşinile se ascund în garajele penibilului lustruit.
Am vrut să trec Mureşul not însă rechinii mi-au muşcat piciorul drept.
Şchiopătez.
Şchiopătez să nu strivesc sărutul suferinţei de pe talpa sufletului.
Pe faleza diguită şi difuză găsesc cele două inimi înlăcrimate
în ciuda ghidărilor catastrofale şi suspinelor dezacordate.
Luminile nebunatice îmi aruncă gândirea zdrobită pe skateboard.
E seara domnilor. E rece în Ratzio Beach. E seară rece pe scaunele incomode
la gândirea poemelor, închise faţă de violoncelul trist
şi cuvintele zbierânde cu forme desenate artistic.
Bistran caută portocala uitării liniştitoare.
Dobre o îmbrătişare pe ritm de bongosuri.
Vali îmi dă un scaun şi o prajitură neagră.
Viviana un ceai şi o felie de seninătate împăturită.
Lavinia o întrebare la care nu i-am răspuns decât general.
Gabi mă despovărează de geanta albastră ca Bostonu’ şi
Ştefan orchestrează un sforăit calm pe ritm de rock.
Mă trezesc cu ciripitul păsărilor vrăjite de verdeatza pozată şi
alerg cu gândurile frânte să-mi regăsesc picioarele lucidităţii.

Nocturna sub degetele lui Wladyslaw Spilzman sâmbătă, martie 22, 2008

Decorul terorii: Ofiţerul german îl provoacă pe evreul Spilzman, supravieţuitor al ghetoului şi al gazării, să cânte la pian. Degetele încep să-i tremure la atingerea clapelor după doi ani de anchilozare. Unghiile mari şi cu straturi de murdării îngreunează tensiunea sangvină.

Camera este fără sticle la geamuri, iar ciocănelele umflate datorită igrasiei opun rezistenţă la apăsarea clapelor.

Wladislaw cântă vibraţiile care îi salvează viaţa: Noctura lui Chopin in Do diez minor (in video-ul de mai sus este chiar Spilzman în interpretarea proprie a melodiei).

Sunetele subtile şi fragile ale corzilor dezacordate umplu apartamentul şi casa scărilor, plutind înspre ruinele de vizavi, apoi se întorc ca un ecou mut, melancolicizat, urmate o tăcere sumbră, stranie, penetrând în suflurile nefeshului.

Sunete de pufuleţi şi cretă (pe un ritm aleator) sâmbătă, martie 15, 2008

1. Cum mă simt?

Pinter Bela es a csemetek - Igazi gyumolcs

Mintha egy másik bolygóról jöttem volna, sokszor úgy érzem magam.

(Traducere: mă simt uneori de parcă aş veni de pe altă planetă)

2. O să ajung departe în viaţă?

BarlowGirl - Surrender

My hands hold safely to my dreams

Clutching tightly not one has fallen

So many years I’ve shaped each one

Reflecting my heart showing who I am

Now you’re asking me to show

What I’m holding oh so tightly

Can’t open my hands can’t let go

Does it matter?

Should I show you?

Can’t you let me go?

Surrender, you whisper gently

You say I will be free

I know but can’t you see?

My dreams are me. My dreams are me

3. Cum mă văd prietenii?

Rugăciunea - Bitza

Pot doar sa sper c-o sa fiu judecat prima oara liber,

Prima oara sincer, indiferent de cate lucruri am in portofel

Sau de faptul ca sunt imbracat un pic alt fel.

Pot sa sper pan’ la capat, stiu ca nu ma-nsel,

Lupt pan’ la capat, sunt cu mine sincer

4. Mă voi căsători vreodată?

Across the Sky - Broken World

Promises shattered

Answers don’t come

Friends say goodbye

Plans come undone

Dreams get crushed

Lies get told

Words can turn cruel

Hearts can grow cold

In a broken world where we cry to feel

Some hope that helps these hearts to heal

You’re my strength, You’re my refuge

In a broken world, I’m holding to You

5. Care e povestea vieţii mele?

30 Second to Mars - The Kill

Come, break me down

Bury me, bury me

I am finished with you

Look in my eyes

You’re killing me, killing me

All I wanted was you

I tried to be someone else

But nothing seemed to change

I know now: this is who I really am inside

I Finally found myself

Fighting for a chance

6. Cum era în liceu?

Pink Floyd – One Slip

One slip, and down the hole we fall

It seems to take no time at all

A momentary lapse of reason

That binds a life for life

A small regret, you won’t forget,

7. Cum pot avansa în viaţă?

Michelle Tumes - The Light

All the people sitting in the darkness (Shine the light)

Stand up and share a little brightness (Shine the light)

In a world that grows so faint and dim

I believe this light will enter in

8. Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi?

David Ryan Harris - Don’t look down

Telling you…

Don´t look down

Don´t feast your eyes on things that are on the ground

And if it gets hard to focus

When you´re driving almost at the speed of sound

Feeling nowhere bound

Remember what I told you

And don´t you dare look down

9. Ce se preconizează pentru weekend?

Linking Park - Numb

10. Ce cântec te descrie cel mai bine?

Manau - Mais qui est la belette

J’entends le loup, le renard et la belette.

J’entends le loup, le renard chanter

J’entends le loup, le renard et la belette.

Manau viendra les gars.

Manau viendra les gars.

C’est à ce moment-là qu’il faut lever les bras.

J’entends le loup, le renard et la belette, mec.

J’entends le loup, le renard chambrer.

Si tu ne comprends pas désolé,

je ne vais pas toujours t’expliquer.

Le deuxième degré déjà acquis dans nos pensées.

C’est net et même si je me la pète,

voilà que je me répète,

je suis vraiment trop bête,

il faut que je m’arrête.

A force de me prendre pour la vedette,

je suis devenu la trompette.

11. Cum îmi merge în viaţă?

311 - Amber

Whoa, amber is the color of your energy

whoa, shades of gold displayed naturally

you ought to know what brings me here

you glide through my head blind to fear

and I know why

whoa, amber is the color of your energy

whoa, shades of gold displayed naturally

12. Ce melodie îmi vor cânta la înmormântare?

Pachelel - Canon (D-orchestra)

13. Cum mă vede restul lumii?

Incubus – Drive

Whatever tomorrow brings, I’ll be there

With open arms and open eyes yeah

Whatever tomorrow brings, I’ll be there

I’ll be there

14. Voi avea o viaţă fericită?

Delirious - Every little thing’s gonna be alright

There’s no-one else to blame

I live my life between the fire and the flame

I’ve built my house where the ocean meets the land

It’s time to live again, pull my dreams out of the sand

Let your world be full of colour

I will carry you, if you carry me, yeah

Every little thing’s gonna be alright

15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?

Dire Straits - Where do you think you’re going

I understand your changes

Long before you reach the door

I know where you think you’re going you

I know what you came here for

And now i’m sick of joking

You know i like you to be free

Where do you think you’re going?

I think you better go with me

16. Sunt persoane care mă doresc în secret?

Edward Grieg - Slovak Philarmonic Orchestra

17. Cum să mă fericesc singur?

3Doors Down - Here without you

Everything I know,

and anywhere I go

it gets hard but it won’t take away my love

And when the last one falls,

when it’s all said and done

it get hard but it won’t take away my love

18. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

No Fear - Rasmus

No Fear

Destination Darkness

No Fear

Destination Darkness

No Fear

PS. Dacă nu venea leapşa de la tinerii Doamnei: chaos_and_smiles şi omul cu chipuri, nu răspundeam.

Trimit ritmul sunetelor de pufuleţi şi cretă la:

http://camix.wordpress.com/

http://verdedeparis.wordpress.com/

http://intrealtele.blogspot.com/

http://inggrids.blogspot.com/

http://benderaleosha.blogspot.com/

Lampasul cu margele duminică, martie 9, 2008

 

Stinge lumanarea si inchide bine zavorul pentru ca ceea ce este afara nu conteaza.

De ce sa te temi ? mai bine te acopera, zise bunicul cu o sinceritate a la Tutea.

Mama a crescut protejata de ger, asa cum a putut intr-o padure desfigurata de libertati.

Privesc la dansul frunzelor in cris si vad oglindit necunoscutul, nenumitul, nevazutul :

bunica mea, care poarta tenisi cu Mikey Mouse, a iubit ca eu sa am o mama.

Bunicul a plecat acasa ca in fiecare seara (noh bine, nu mergea in fiecare seara- calatorea

mult, mai ales in wekenduri).Deci a plecat acasa intr-o seara placida.Nu, de fapt… inainte

a trecut prin vecini dupa ulei pentru lampas.Dar pana la urma a ajuns.

Se prea poate ca de fapt in acea zi, sa nu fi mers nicaieri.Era o zi de vara.In acea dimineata

ceata a parfumat gradina acompaniata de scălúşi tresariti din atipire.

Momuko statea pe lavita.Totuko se sprijinea pe gardul inegrit.A cazut o ploaie margelita

si curcubeica iar ei au intrat in casa.S-au pus in pat.Ai inchis ghinile (a qiukokat)?

Probabil buni avea dureri la piciore, la spate si bunul a mangaia-o cu gingasie.

S-au imbratisat apoi metafizic, cufundati in iubire si mama a inceput sa cante in pantece

cu instrumente amniotice.Printul (adica tata) care s-a nascut cu 2 ani inainte, s-a luptat

cu spanul, a dat cu balaurul de toti copacii din padurea adormita, si a eliberat-o din somn

pe alba ca zapada.

De ce nu-mi şterg blogul sâmbătă, martie 1, 2008

Gabi: găsind acest site, mi-am amintit de hesse: jocul cu mărgelele de sticlă, narcis şi gura de aur… aceste capodopere mi-au vorbit despre spirit, despre prietenie… şi, în cele din urmă, despre calitatea de om.

Ilie Catrinoiu: Super poezia. Le publici undeva? Sau le scoţi doar pentru tine?

Miha: Chiar dacă nu prea cred că voi mai face comment-uri de-acu înainte, expunându-mi părerea atâtor ochi critici, minţi iscoditoare şi iscusite, minţi de maeştri ai învârtirii vorbelor, voi mai poposi din când în când pe la Academie, că întotdeauna mai e ceva de învăţat.

Krossfire: Hehe… parcă sunt ”De-ale lui Mitică” online.

Subcity: versuri pesimiste, gânduri sumbre, muzica e tristă de asemenea şi, cu toate astea, continui să citesc pentru că îmi place cum scrii. and because it all makes sense, one way or the other.

Gabi: într-o lume cenuşie, m-am delectat cu galbenul florilor.

Ted: Peștișorului de aur, zglobiu și zburdalnic, care părăsește adesea apa pentru a se ridica pââââââână la nori, spre a aduce perspective de acolo, ca mai apoi să se cufunde în adâncurile tainice ale apelor spre a găsi comori de veacuri pierdute, doar bine …

Adebalerini: Mi-a păacut.

Gabi: sunt surprinsă… întotdeauna m-au fascinat coincidenţele… e interesant că cineva a gândit, a simţit şi s-a exprimat similar!

Hipraper: poezia asta mi-a plăcut mult. ce ansamblu de imagini vizuale.

Bjorker: wow blog.

Diana: intrând aici, am avut o revelaţie: creştinii râd. nu doar cugetă şi postesc, ci RÂD. mersi.

Răsărit: nu ştiu de ce nu ai comentarii la asta, dar aşa se întâmplă cu scrierile bune.

Luchesse: Interesant blog. mi-ar face plăcere să vorbim.

Viviana: Deşi m-a izbit încă o dată cruda şi apăsătoarea realitate, recunosc că m-a binedispus articolul.

Ovidiu: Îmi place blogul tău, se vede că ai gust.

Anonim(a): geniule, văd că filosofiile-ţi sunt pe cale să atingă un colţişor de cer… progresezi… Într-o lume obişnuită cu odihna (ştii bancu? era odată un tip aşa leneş că i-au scris pe mormânt: aici continuă să se odihnească…!). ţi-aş zice felicitări pentru acest blog,
dar ar suna cam obişnuit, aşa că îţi zic continuă să progresezi… Poate, când vei atinge
un colţ de cer, gândurile tale aşternute aici vor avea şi o notă puţin mai optimistă.

Titirezul: Mi-a pus un zâmbet pe faţă. Trebuie să mă înveţi şi pe mine puţină ironicologie.

Adela: Superbe toate… Acesta mi-a plăcut pentru că, deşi nu era pentru mine, avea numele meu la dedicaţie.

Pelerinul: Pescăruşii dansau cu aripile depărtate de trupul alb, un dans sublim în verticalitate, în aspectul imensităţii spaţiului aerian [cu aripile depărtate] deasupra planului banal al societăţii.
Ruptura fonetică dintre pescăruşii ce dansau şi măştile ciupite, tolănite şi asortate este
cimentată de albul trupului, zidurile albe, zăpada închipuită şi… frig, deci mult rece. Mişcare [sărbătorind în rotocoale] şi nemişcare [măşti tolănite] accentuează imposibilitatea de comunicare dintre visători şi nevisători.
Tu visezi foarte frumos.

Parizianca: scrii frumos, din suflet, mai rar aşa spontan şi dintr-o răsuflare.

Dyutzza: eşti ciudat. Felicitări.

Notalent369: îmi place cum sună “fulgi de nisip”, îmi place mult.

Daniel Bulzan: Amuzant! Am să mai vin pe-aici! Felicitări.

Flavius: aşteptăm articole la fel de inedite şi în anul în care tocmai am intrat.

Krossfire: Respect pentru tematica zăpezii.

Camix: Începe să-mi placă filosofia. E bine. Tot aşa!

AlinM: Felicitări pentru post-uri. Sună bine.

Reb3lle21: Îmi place titlul ăsta…Îmi place ce ai scris pe aici.

De ce nu mi-am şters blogul?

Datorită vouă. Pentru că existaţi şi nu doar pasiv, comod, ci având existenţe întrebătoare, creatoare, analizatoare, zâmbitoare.

Telefoanele primite de la voi, mailurile şi comentariile încurajatoare au fost oxigenul care mi-a păstrat şi îmi păstrează blogul în viaţă.

Voi dragii mei cititori, sunteţi mărţişoarele mele, veşnicul meu martie colorat cu nori şi flori.

Piendulând între scrânciob şi cioburi de zăpadă marţi, februarie 26, 2008

Simt umbra trenului în alergare. Chiar dacă am fost pi la Susheava 3 zilii, nu ma dădui cu scrânciobu’.

Subtitlu: Despre Ente şi Torente sucevene

Zililii trecutii, şeva muncitori viniră la familia L. şi întriebară dacă Domnul C. este acasă. Nu ieste acasă. Ie plecat în Toronto, răspunse fiica cu naturalieţe.

Daa? Sincir să fim, ştim undi ie Toronto, dar nu ştiam că intenţiona să plecii. Dăgeaba vinirăm atunci.

Şi când plecă?

Mai inaintii.

Şi când si întoarcii?

Îndatălea…

Da’ cum si poati?

Eh, e vorba de magazinul Toronto din Suceava, nu de oraşul dân Amierica…

Astfel răsăriră smileurile şi râsetele lăbărţate pe figurile participanţilor.

Văzui rămăşiţele cetăţii şi fântâna bucovineanca din care se adăpa Nica (atunci când nu mergea la scăldat sau la cireşe de furat), dar nu vrui să mâncu vată îndulcită pe  băţ. Văzutu-l-am pe Ştefan cel «Marii», agăţat di marmura bătrână, călărind cu coada în sus (cine ştie răspundi), dacă nu e înghiţit de gura (h)umorului.

Torente de simţăminte mov îmi napădesc fiindul.

M-aş însenina dacă aş putea îmbrăţişa ente-ul ei şi apoi să alergăm desculţi, de mână cu inimile noastre, prin zăpada albă, încălzită de iubirea misterioasă din noi…

Ştiri, de uitat cu piciorul la ele duminică, februarie 17, 2008

Aristotel vorbeşte de mirarea tâmpă, acea mirare care te loveşte pe la 17:00 şi 19:00. Acolo, avem ştiri distorsionate şi exagerate, încărcate cu un ton fatalist care să te provoace la înlăcrimare.

Informaţii parţiale şi nesemnificative, încălţate cu disproporţionalităţi. (Non) Ştiri cu popcorn şi seminţe.

Satisfacţii morbide când Bărbulescu îi dă cu toporu’ în cap lui Frunză, în timp ce era la cârciumă.

Şi trasmisiune directă de la pisica salvată de şoareci şi din Tismania de la Conferinţa despre flori.

Informaţii care contribuie realmente la deciziile cotidiene.

Asistăm la apogeul voyerismului. Acea bizară şi patologică curiozitate de a şti totul despre toţi, dar nu şi despre sine.

Filozofie medievală pentru Gigi şi Gioconda duminică, februarie 10, 2008

Pentru a recunoaşte oamenii de tip Gigi, vă rog ascultaţi melodia

următoare a lui Alexandru Andrieş (până la capăt) şi citiţi postul

şi comentariile sub titlu’ în offside cu mintea şi fault cu gura.

Gioconda încorsetează tipologia celor cu expresivitate însufleţită

de mister şi un surâs abia schiţat. Nomada gânditoare care se dă

cu parfum de plop.

Albertus Magnus a afirmat despre Toma D’Aquino că este

un bizon taciturn care va umple întreaga lume cu mugetul său.

În cartea Despre fiind şi esenţă, Toma păşeşte încălţat

cu bocanci metafizici, pe terenul fiinţării ca fiinţare.

Fiecare lucru este ceva care este şi, oricare ar fi esenţa lucrului

considerat, aceasta nu include niciodată existenţa lui. Toate a căror

existenţă este alta decât esenţa lor îşi primesc existenţa de la

altcineva. Ori ceea ce este de la altcineva nu poate avea cauza

primară decât ceea ce este prin sine. Trebuie să existe,

ca o cauză primă a tuturor existenţelor de acest gen,

o fiinţă în care esenţa şi existenţa să fie una. Această fiinţă,

spunea Toma D’Aquino, noi o numim Dumnezeu.

Buhă cu pantaloni scurţi luni, februarie 4, 2008

Pentru Cobârzan Vlad Alexandru

Toate în cameră sunt mute: patul mai moale decât doresc,

biblioteca împăturată, chitara încrucişată, biroul trudit,

dulapul cu haine puţind a eleganţă şi laptopul îmbătrânit pe parchet.

Afară, toate sunt surde: blocuri comuniste şi parcări învelite în orbire.

Ceasul a secundat de 24 de ori după ora 2. Umplut de nesomn,

m-am pus la termopan să scriu.

Mă piţiga metafora noctură a luptei lui Iacov cu Îngerul.

Caloriferul lăptos, care în zilele trecute a divorţat de mine,

acum îmi oferă buchete de zambile.

Stricâdu-mi ochii cu lumina lămpaşelor sărăcăcioase şi depărtate,

purced a scrie la lumina mobilului cu taste dizolvate.

Scriu pe Abaddon. Privesc la strada nudă şi observ din când în când,

pâlcuri de cutii cu roţi, majoritatea făcând parte din seria limuzinelor

autohtone (tradus dacia) care îşi cară bulibaşii (tradus petrecăreţii)

şi întârziaţii elitlizaţi, taximetrişti îmbătându-se cu milioane.

Nu mai aud orologiul boţit de parazistismul molatic.

Din canal, aerele calde mă ispitesc cu mărul nelucid al adormirii.

Tangoul pescăruşilor fără igrasii miercuri, ianuarie 30, 2008

pescăruşii dansau sărbătorind în rotocoale

cu aripile depărtate de trupul alb

primii fulgi moţăiau în buzunarul serii

strălucind cu tălpile goale

măşti ciupite de frig

tolănite pe zidurile albe

asortate în şoapte mărunte

ca fulgii din zăpada închipuită.

Pentru Cristi Hercuţ

Rapsodie din pagini aţipite miercuri, ianuarie 23, 2008

Iubesc leapşa precum scârţâitul unghiilor pe tablă şi scăldatul în urzici. Totuşi venind de la Balerina de Ade, m-am hotărât să răspund cu onoare: Ia cartea care este cea mai aproape de tine. Deschide-o la pagina 123. Găseşte a 5-a propozitie/frază. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.

Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni. Zâmbeşte uşor când i se înmânează medalia, pe care o aruncă într-un tufiş după ceremonie. Nimeni nu îl felicită. Băieţii, mamele, taţii, surorile merg abătuţi spre casele din Amthausagasse şi din Aarstrasse sau spre băncile unde oamenii aşteaptă în apropiere de Bahnhofplatz, şed în tihnă după masa de prânz, cărţile de joc fac să mai treacă timpul, aţipesc.

Hainele de sărbătoare sunt păstrate pentru altă ocazie.

Şi, ca un pre-adieu, vă las un fragment din următoarea pagină: o balerină se mişcă pe scenă, făcând salturi în aer. Un moment rămâne suspendată, apoi se lasă jos. Saut, batterie, saut. Picioarele se încrucişează şi flutură, braţele se deschid ca un arc. Acum se pregăteşte de o piruetă, piciorul drept se retrage în a patra poziţie, împingându-se pe un vârf, braţele ajută să ia viteza întoarcerii…

Leapşa o direcţionez mai departe către: 2 ori 7, reddeep, princessita, vaxaly, atitudini fără platitudini şi inethos.

 

Botezul zăpezii luni, ianuarie 21, 2008

“Deja o zână rusoaică precum Nadia Comăneci nu ne mai face să împărţim (cu largheţe) note de 10 de parcă ar fi bomboane de Halloween”, mărturisea Aaron Williams, în Record Searchlight. Probabil pentru nenea Aaron, numele gimnastei seamănă foarte tare cu Constantin Sergheevitci Stanislavski, Fiodor Mihailovici Dostoevski sau Piotr Ilici Ceaikovski.

În Rusia, oamenii, în loc să claxoneze aproximativ durata unei telenovele, se ajută să-şi pornească motoarele. Mulţi copii plâng crocodilic ca nu merg la şcoală.
Un boschetar cu vila din ziare, mărturisea că se încălzeşte cu ajutorul tăriei. Totuşi, periodicus este vizitat de cagulaţii cu pac-pacuri la ei, care-l întreabă: n-ai îngheţat? sau tot n-ai îngheţat?

Preoţii, cu crucea-n frunte, au sfinţit apa şi zilele trecute au botezat oameni maturi şi nu numai, în frigul de afară (-35-47 Celsius): făcând scorburi în gheaţă. Silabisea cineva: Eee mai cald în apa îngheţată, decât afară. Probabil, dacă e sfinţită.

Auzi boschetare, ţi-am g[sit un loc mai cald. Ştii să înoţi?

Protipendadă şi candelabre ascunse marţi, ianuarie 15, 2008

 

După presiunile d-lui Andrian Năstase şi ale avocaţilor dumnealui, am fost nevoit să cenzurez următorul pamflet, pe care l-am scris pe când el era mai în vogă:

 

Tamara, tamara
Mi-a furat inimioara
Şi pensioara
Cărând vioara.

Mătusă, mătuşă,
Nu mai sta pe tuşă
Că te prind în uşă
Fără bănuşă.

………………, ………………..,
Cu expoziţii pe mase,
Mulţimi de case
Şi scuzări fabuloase.

Cutia pandorei
S-a deschis,
Coarda corupţiei
S-a desprins.

Din plin
Oratorie şi opulenţă
Mai lin
Onestitate şi organizare.

Nepotism, mătuşism,
Minciunism şi ciocoism,
Toate amalgamate
Şi cu puşti preparate.

 

P.S. Pentru Andrei Gheorghe

Între culori şi scriituri miercuri, ianuarie 9, 2008

 

acele ceaiuri cu aburi între mânecile noastre de pulover
s-au strecurat sub formă de copii visând
zburând asimptotic nefericirii
am stat multă vreme după perdele
între culori şi scriituri
ore de petrecut în locuri de promenadă
corpurile noastre nu mai erau carne
ci fiinţări în coincidenţă cu spiritele noastre
ţi-am prins mâna ce strângea pensula de albastru
şi-au devenit degetele noastre cuvinte
de roşu arzând pentru un a fi al acumului
copile de nisip copile de val copile de vânt
păsările negre au fost suflate toate
când cuvântul meu şi culoarea ta s-au apropiat

 

Poemul este întocmit de Adi Dobre, cu care sper o întâlnire de rime şi violoncel.

Nobel pentru fiecare blogăr sâmbătă, ianuarie 5, 2008

Mario Vargas Llosa, scriitorul peruvian care a primit peste 130 de distincţii şi premii, susţine că scriitorii nu trebuie să scrie pentru premiul Nobel, deoarece un asemenea gând le dăunează. Dacă ei încep să-şi dorească prea mult premiul Nobel şi s-o şi arate, opera le sărăceşte. E foarte important ca scriitorii să-şi păstreze libertatea, independenţa, dreptul de a fi diferiţi, dreptul la nebunie. În acest caz, premiile sunt binevenite şi trebuie să-i copleşească. Dacă însă îşi pierd libertatea, nu există premiu care să le poată reda talentul.

Un scriitor german prieten cu Mario a spus ceva foarte distractiv: Academia alege în fiecare an un scriitor care să primească un premiu de un milion de dolari. Hotărârea lasă un milion de scriitori din întreaga lume frustraţi şi invidioşi.

De ce nu face contrariul? De ce nu alege un milion de scriitori în fiecare an şi să dea fiecăruia un dolar? Astfel ar face fericiţi un milion de scriitori, care vor vorbi de premiul Nobel cu entuziasm şi fără niciun resentiment.

Rontzăituri din douămiişepte luni, decembrie 31, 2007

Zăpada înfrigurată de tristeţe

Zăpada de nisip

Lumina se trezeşte

Îmbrăţişez ceva ce nu simt

Lenin şi răzbunarea privighetorilor

Wurmbrand, verişorul lui Steinhardt

În offside cu mintea şi fault cu gura

Noroaiele seninătăţii

Fac ce vreau, dar ştiu ce fac

Când broaştele cântă frumos

Valsând sub priviri angelice

Mai gras ca porcul (eutanasiat)

Amintiri parcelate

Ce-şi doresc bloggerii?

Pălit de placa de surf

Pensiile private şi prostirea publică

Iubire, bibelou de porţelan

În aşteptarea vacilor lui Pişta

Betzi-moschea

Şi profii chiulesc câteodată (Holocopyast)

Hitul albinoilor

Inspirat de cetatea Oradiei

Un Wanderer care ne aeriseşte - Steinhardt

Jocul ielelor din Burzuc

Steinhardt si ecumenismul

Homosexualitatea păcat. Un articol pentru care Constituţia încă nu mă taxează

Nae… Spune pe bune

La bloc (-ultimul episod-)

Roşia Montana şi CIA-NU-RA

Ninge în iunie? Da.

S-a înălţat o stea

O duhoare plăcută

(Idila care nu va apărea la Din dragoste)

Văleleu Referendoomul

Die Schöne blaue Donau

Filozofia n-a murit

Diagnoze la Varadinum

Cui bono fuerit Băsescu?

Numărul preferat a lu’ Nae

Ce muzică ascultă Zoe?

O gândire nisipoasă

Întunericul. Preşul Luminii.

Ţop Ţop şi Iepuraşul Salvator

Ferestrele mute din Academie

şi altele…

Zăpada înfrigurată de tristeţe marţi, decembrie 25, 2007

 

Pentru muzicianul Ovi Micula,

 

urşi dansând

fâlfâieli ale aripilor neîntrupte pictând

amintiri aproape îngheţate

o cântare traspirată

cândva,

într-un decembrie întristat

plâng după îmbrăţişarea Sa

când faţa mi se încălzea

cu alb

figuri de ceară zâmbind

perpendicular pe memorie

pe marmura ştearsă

colierul fericirii

ascuns în ceainicul îngheţat

cândva,

într-un decembrie înseninat

Zăpada de nisip miercuri, decembrie 19, 2007

Pentru Mirela,

Sunt întrebat dacă foaia pe care scriu acum o voi arunca sau nu în întronarea vântului.

Pe soma, în gură, la ochi, pe inimă, am fulgi de nisip… Fini şi uşori, dar incomozi şi

pironiţi cu durere. După pişcăturile pitulate ale fulgilor de nisip, simt umbrele elicelor roşii plesnind în vânt deasupra capului meu. Văd o manechină îmbrăcată cu haine Moşeşti şi barbă cumpărată la reducere. În loc de brazi, au ornamentat palmierii şi portocalii cu beţe, cadouri şi beculeţe. Căldura se umflă printre ele, parc-ar fi cântat din acordeon, împrăştiind lacrimile burduşite de îngeri.

Tornada ponderoasă mi-a şmanglit cucherii de soare (stil anii ‘70), cumpăraţi de la Vatra Dornei, lăsându-mi maldăre de mâhnire în suflet.

M-am aruncat pe nisip să ating cu fuga penele colorate ale unor porumbei înfometaţi. Ventusul se luptă să-mi smuceasca foaia înmiresmată cu nisip (~ zapada canarelor~) şi cu gânduri pletoase. Dunele şi plapumele de nisip mi-au voalat dorinţa de paşi în Sahara. Crăciuniţii, cu mărimi de ştrumfi, atârnă de terasele caselor fără acoperiş.

Oceanul - corpul fluturelui care leagă două aripi izolate - face spume la gură, şterse de babeţica algelor. La orizont, e feştelit cu un albastru caraibic, iar la mal (nu mă refer la cuvântul franţuzesc) - cu un verde neafumat. Bucăţele corticolizate de hârtie dansează pe ritmul brizei orchestrate de Senior Wind.

Cuvintele fremătoare vâslesc dincolo de mormanele nisipoase. Eolienele, balaurii văzuţi de Don Quijote, sughiţă în apropierea vulcanului sforăitor. Insula nu e sora vitregă a Scufiţei Roşii, nici soţia vreunui pitic din punguţa cu trei nurori, nici pupăza din Pădurea cu merele de aur şi bestia, ci o balerină adusă în guşă de pescăruşi şi raţe sălbatice.

Suflu acum, cu buzele calde, fulgii de nisip rătăciţi printre scoicile surprizelor în sărbătoare.