Academia Nae

Orice umbra poate fi transfigurata

Crucialitatea rabdarii Duminică, august 23, 2020

Filed under: duhovnicie — academicianuNae @ 7:34 pm

Prin răbdare, omul devine la ascultare vesel, la nevoie sprijin tare, la răspunsuri negrabnic, în viaţă osârdnic, la umblări frumos, bun în adunarea fraţilor, la răspunsuri plăcut, la privegheri gata şi osârdnic către străini, cunoscător al celor neputincioşi, la întâlniri întâmpinător, treaz la înţelegeri şi la tot lucrul deştept.
Articolul intreg

 

când am strigat elefantul pe nume elefantule şi mi-a plăcut Miercuri, februarie 5, 2020

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 10:34 pm

adam era mare poet cel mai mare
fiecare cocostârc zboară cu poezia lui între aripi

poezia mai zbate muribundă ciotul aripii şi
mai mănâncă pe câte unul

A: Ionatan Pirosca

 

Psalm (13) Luni, ianuarie 13, 2020

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 2:04 pm

Cerul e bolnav de pojar… Stă internat în amintirile mele şi bate din aripi.

Încep să flutur culorile cu sorbituri mici…

Ionatan Pirosca

 

Psalm (12)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 1:59 pm

De când eşti perpendicular pe iubirea mea, Dumnezeule, toţi prietenii îmi suspectează ploile de câmp mănos şi zările lor de răsărituri eliberate.

Ionatan Pirosca

 

Psalm (11) Sâmbătă, decembrie 21, 2019

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 3:32 pm

de ce tropăie îngerii când ajung, de parcă sunt plini de zăpadă pe cizme? „Aşa e în vis”, îmi răspunzi.

Ionatan Pirosca

 

Psalm (10)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 3:20 pm

Pagina pe care scriu seamănă prea mult cu aripa unei corăbii. Alintată de vântul cald e coca iubirii…

Ionatan Pirosca

 

Psalm (9)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 3:11 pm

lumea e ca un drapel fluturat uneori
pe o învingere ca o realitate

Ionatan Pirosca

 

Psalm (8)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 3:02 pm

Sunt în umbra întrebărilor şi adorm de la perfuzia asta cum adoarme vrabia de la un timp.

Ionatan Pirosca

 

Psalm (7)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 2:58 pm

Fă-l Tu până îmi tremură umbra în corăbii pline de dor…

Ionatan Pirosca

 

Psalm (6)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 2:55 pm
Tags:

Când ne privim în ochi nu mai vine seara. Ce vâltoare de iubire face din mine fulg? Nu ştiam că inima Ta pluteşte…

Ionatan Pirosca

 

Psalm (5)

Filed under: Uncategorized — academicianuNae @ 2:44 pm
Tags:

Şi mă curăţ de spaime în senin adevăr de rămâne privirea o culoare de măr pe o ramură de cald heleşteu în care S-a-mbăiat Dumnezeu.

Ionatan Pirosca

 

Psalm (4)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 2:42 pm

De mă cânţi, clavecin de străbateri mă fac, aşa cum se face rădăcina copac.

Ionatan Pirosca

 

Psalm (3)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 2:36 pm
Tags:

cât e, tot adânc îmi va fi chipul luminii din cereşti temelii şi-ţi voi spune mereu răspicări de simţiri, ca atunci când pe sârmi de iubire mă-nşiri…

Ionatan Pirosca

 

Psalm (2)

Filed under: ionatan pirosca — academicianuNae @ 2:31 pm
Tags:

Fii bobul de rouă ce mă udă în zori,

până-mi dau aripi, până-mi dau flori…

Ionatan Pirosca

 

Psalm (1)

Filed under: Uncategorized — academicianuNae @ 2:26 pm

urmele paşilor Tăi nu fac decât o cale emausă, de la izvor la speranţă…

Ionatan Pirosca

 

Crini Sâmbătă, iulie 21, 2018

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 6:40 pm

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Și niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumina lină
Ioan Alexandru

 

cartile tale Vineri, mai 18, 2018

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 2:41 pm

Unde nu este comparație ești tu:
o poză între teniși,
un oraș cu extravaganțe ne îndeamnă
la răbdare și negoț;
spre dragostea fără continent
în cava cu peștii mătăsoși –
indică o comunitate armonioasă.
[…]
Manageriem cărțile și gândurile sunt stratul de praf
pe masa de biliard.
Entuziasm și decădere.
Oameni percutând;
frații lor sculptează în varză sau hohotesc
dintr-o gaură cu confetti.
Ești tu – susținătorul lopățelelor, brazilor încărcați de umbră;
terorizezi singurătățile și
eu te ocrotesc […]
Copyright ©Cosmina Moroșan

 

Te port în mine Sâmbătă, martie 3, 2018

Filed under: buzz(e) — academicianuNae @ 12:42 pm

Te port în suflet, ca pe-un vas de preț,
Ca pe-o comoară-nchisa cu peceți,
Te port în minte, ca pe-un imn sfințit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Și port la gât, neprețuit șirag,
Strânsoarea cald-ă brațului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în brațe, horbote subțiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu și-n vis.
Poeta Zorica Laţcu

 

Auz Luni, februarie 5, 2018

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 12:42 pm

Cãzând din nori,
ploile capãtã crengi si flori.
Aud si vizuinile si-aripa
care bate deasupra mea clipa.

Piticii care bat pe sub pãmânt,
cãutând vâna de aur, râul sfânt,
ochii diamantului nesãgetat
si degetul unui urs împãrat.

Toate le-aud,
si-auzul încã mi-i crud.
Clopotul sângelui molatec, rotund
tine vestile care nu mai pãtrund.

Tine vestile de la stea,
sã n-ajungã în inima mea.
Tine vestile de la serpii de casã,
si-n amiaza cuprinsã mã lasã
sã cad si s-adorm profund,
clopotul sângelui molatec, rotund.
(Magda Isanos)

 

între coaste Luni, decembrie 18, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 11:50 am

toată înălțarea mea
de ființă sărmană și beată
de atâta iubire
ține de câteva acorduri
fără care n-aș putea zbura
niciodată

sufletul este imponderabil
abia când sferele celelalte
lasă câte un fior,
o șuviță de dor
să-l atingă,
îl vibrează și-l fac să tresalte

drumul meu prăfuit curge…
cu înger cu tot
cu marșul funebru
săgetat între coaste
Autor 71 de gânduri

 

Focul inimii Marți, octombrie 24, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:11 pm

Mări, păduri desprinse din praf ocru pur
Homar viu, durere intactă de pământ între puțuri de apă,
inclusiv viermi și tăcere.
Stați în vârfurile ochiilor uscati
unde sunt peșterile în care trăiesc ochii orbi.
Voi umple pieptul meu
cu respirație
gaura golului prin întuneric în roci.
Suspendat în corpul universului,
visul care a stârnit inima
ferigi în această adâncime,
fără amărăciune,
viata care trăieste în valul tăcut al parfumului.
Autoarea este Rosa Planas Ferrer

 

Frumusetea Miercuri, august 30, 2017

Filed under: bulevarde parfumate — academicianuNae @ 11:08 am

Albastra ta privire
E-atât d-atingatoare,
Ca si un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îsi uita ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea catare-a ta, –
Abstractie-n simtire, –
Îsi pierd a lor gândire;
In tine toti traiesc.
Racoarea cea de sine
Ce-n preajma-ti simti ca vine,
Ast vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.
(Autorul este Cezar Bolliac)

 

muntele Miercuri, iunie 28, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 9:21 am

Muntele tău te izbăvește de convulsii, de capricii, de nonsens.
Te reașează pe înălțimile tale. Te înalță mai presus de
vrăjmașii tăi, te scapă de omul asupritor.
Te înalță mai presus de ambiguități.

El ți-a redat goluri de care ai nevoie, vidul necesar-
pustiul în care să te regăsești, să te adaugi
Ființei tale efemere
de când ai fost întocmit și până la apocalips.

El te înalță mai presus de insurmontabilele tale ambiții.
Deasupra lui
vulturii se bat cu vulturii.
Dan David

 

stacojiu Luni, mai 8, 2017

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 5:08 pm

Uneori o nevoie imperioasă de cezar
simţi în ţine.
Atunci eşti un morman
enorm de lângă care tocmai pleacă unii cu feţele supte
Despre zbaterea în comunitate când o masă roşie
vezi jos şi deasupra ei un mare ropot şi nu ştii
dacă sunt paşi, dar vezi că aproape sângera
masa aceea şi aproape stacojiu
eşti însuţi, constatând asta.
Şi nu mai poţi pentru că s-au ridicat rictusuri spre cezar şi sub panza lor el te salută neamical şi în osânza rece te auzi, sleindu-te în dizgraţie.

Autor: Aurel Pantea

 

Pleoape Luni, aprilie 3, 2017

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 6:18 pm

Se zbate sub pleoape
tabloul acesta
e august în amurg
păsesc descult
în halatul rupt de la tata
pe o cărare printre plopi
si fluturând sabia
bătul noduros
retez capetele ulcioarelor
de lut însirate pe gard
ca stoluri de cotofene ordonate
Autor : Henryk Jósef Kozak

 

Ninsoare Duminică, februarie 12, 2017

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 3:01 pm

d

Strigătul luminat de corp ţine doar câteva secunde, pe urmă totul revine la sine şi piere cu braţele în sus, de bună voie şi nesilit de nimeni, sub acest unghi de incidenţă, cu litere şi imagini violente, ultime şi geniale peste.
Niciun gând; niciun cuvânt, niciun zgomot defavorabil ori primejdios, nimic mai plin decât golul mărunt şi lipsit de merit; lipsit de caracter; niciun sens ticălos, niciun plâns înăbuşit, slab şi întretăiat, nici măcar un fleac gratuit, o clipă repede întinsă peste ochi, nimic nu m-ar mai putea opri să fac din tăcere, acel podium glorios în care cred toţi.
Uneori, iarna, în căuşul inimii creştea o mică măcelărie, aşezată cumva deasupra, ca o fereastră umblătoare, înainte şi înapoi, înapoi şi înainte, până când valva dreaptă s-a umplut de sângele rece al viciilor, atât cât le-a fost lor sete!
Rodica Draghincescu

 

Timpul Vineri, ianuarie 6, 2017

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 1:27 pm

eikbsc3sdti-sonja-langford

Timpul s–a împuținat
odată cu monezile de argint
ale bunicii. una câte una,
păpușile au îmbătrânit, oasele li s–au supt
până ce
din camera înaltă a copilăriei
nu a mai rămas
decât o răsuflare prelungă. E liniște.
Eu nu respir, nu mișc aerul,
ascult doar secunda prelingandu–se
ca o picătură pe sfoara
de întins rufe.
Copyright: Alice Popescu

 

zborul poetului Duminică, ianuarie 1, 2017

Filed under: binoclu britanic — academicianuNae @ 3:06 pm

Credeam că poetul trebuie să fie clandestin,
ca să poată îndura pe săturate
ceea ce îi văd ochii,
ceea ce îi sfredeleşte măruntaiele hrănite cu nori,
dar mai ales ca să nu plătească bilet
pentru ceea ce îndură în această călătorie
cu păsări de hârtie

Autor : Claudiu Soare

 

pictură fragment Luni, noiembrie 28, 2016

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 1:47 pm

 

Tot noi…ca și ieri
Miroase a culori, a pagini
Sfiala tremură în penumbră
Mâine
Să m-aștepți
În tabloul pe care l-am scris,
Între rândurile
Pe care le-ai pictat.
Autoare : Ruxandra Chișe

 

Fragment din diferenţe Luni, octombrie 10, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 2:30 pm

diferenţa dintre solemnitate şi o pereche rigidă de umeri
e aceeaşi cu cea dintre tăcerea asumată şi muţenie
aerul se roteşte în cercuri
ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung
invidiat de orice candidat la ghilotină
ori se adună într-o cocoaşă înţepenită
sub cămaşa în dungi –
liniile paralele se fugăresc pe piele fără să lase urme
se scurg între cer şi pământ
legând infinitul mare cu infinitul mic
orgoliul frânt cu umilinţa la schimb
trufia disimulată într-o capitulare în şoaptă
©Carmen Firan

 

albastru cu aripi deschise Vineri, iunie 17, 2016

Filed under: binoclu britanic — academicianuNae @ 4:55 pm

într-o luptă de biruinţă
vreau să pier
cu mâinile-ntinse
spre cer
cu ochii plini de albastru
şi-n suflet
cobalt, înseninat
de sihastru.

veni-vor corbii
şi-l vor furtuna
dar el va rămâne tot aşa
nestinsul albastru
cu margini nestinse
mereu-ca luminile-aprinse
albastru cu aripi deschise.

rămâne-va aşa
corbii nu-l vor furtuna
albastru cu margini nestinse
albastru cu aripi deschise.
Autoarea poemului este Corina Vasile

 

apus Duminică, iunie 5, 2016

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 6:52 pm

Nu credeam că cineva îmi poate grăi atât de blând
cât să nu mă mai doară la inimă
cât să înţeleg dimineţile altfel
şi apusul ca pe un aşternut în care
să îmi pot culca liniştit obositul suflet

©Cătălin Lata

 

Afterglow Sâmbătă, ianuarie 23, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:41 pm

far

Când să-mi întorc

tâmplele

în ziua de azi

ca-ntr-o uitare

de mine,

urmele sufletului tău

încă se mai mișcau

precum frunzele

după susurul vântului.

Sufletul își lasă

gustul în urmă

ca sarea dulce

a unei mâncări

invizibile

și prelungi

a cărei rază

se întinde

de aici până

acolo unde sunt.

A cărei rază

nădăjduiesc să cunoască

mai bine decât mine

principiul

prelungirii nesfârșite

ca Lumina în beznă.

Să mă ajungă

și la capătul

degetului

cel mai prunc.

Autoare: Camix; Copyright 2016

 

Feodor Mihailovici Dostoievski Luni, noiembrie 16, 2015

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 9:58 am

Albert Einstein mărturisea că Dostoievski îi oferă mai mult decât oricare om de știință, chiar mai mult și decât Gauss.

 

E loc si inca mai ramane!(Dialog cu Ion) Sâmbătă, august 8, 2015

Filed under: Uncategorized — academicianuNae @ 8:06 pm

E loc, Ioane?
E şi încă mai rămâne.
Şi când te gândeşti cum se înghesuiesc oamenii unii într-alţii, cum se
calcă în picioare.
Şi-or fi căutând locul, cine ştie?!
Şi până să şi-l afle li se merită atâta ghiont?
Fii tu un miel dus la junghiere care să nu behăie, poţi?!
… Am auzit de unu’ care era om de umbră.
Frumos din partea lui, una cu pământul, carevasazică.
Greu îi e şi umbrei să tacă întruna.
De aia tăce inima în noi că nu tac toate cele din jur.
De aia umblăm ca bezmeticii că nu ne mai vorbeşte inima…
Că cel mai bun sfat e sfatul inimii.
Aia e viaţă, viaţă de mort în păpuşoi, când zumzetul lumii amuţeşte.
Dacă o umbră se ridică în capul oaselor…
Tare mă tem că se umple lumea cu strigoi.
Io nu-s-strigoi!
Nu eşti, nu, dar viii te pot înspăimânta uneori mai aprig decât morţii.
Asta se cheamă că eşti strigoi?
Asta se cheamă doar că strigoii ţi-au luat-o înainte
Şi s-ar putea să rămâi de căruţă…
Ce faţă de birou ai, Ioane!
După o zi prin instituţiile Statului, nici nu mă mir.
Da’ într-un sfert de ceas, aci, în câmp…
Se-nţelege, ne-om alege cu feţe de câmp…
Nu-i rău că a făcut Dumnezeu atâta lume
Nici păsării nu îi e desul poate un cer.
Darmite omului, la cât de slobod se vrea…
Ar rupe toate legăturile…
De toate lucrurile se poate omul lega!
Apoi cu greu da cu piciorul într-un ţăruş.
Toate îs de luat în braţe şi de sărutat
Şi tot alea îs şi de lepădat
Dacă nu te lepezi tu de ele ţi le smulge din mâini Dumnezeu
Când ţi-i lumea mai dragă
Acum respiră adânc că aerul ăsta nu costă
Atâta bucurie ne rămâne, aerul ăsta care nu costă…
Care ne umple plămânii…
Bun aer!
Sănătos!
Naşte bujoir în obrăjori.
Când or înflori să î-i dai iubitei.
Î i-oi da!
©Cătălin Lata

 

Misterul Joi, iulie 23, 2015

Filed under: binoclu britanic — academicianuNae @ 11:59 am

Sa vad viata in ansamblu
Cu plinatati si cu lacune,
Prin vremi mai rele sau mai bune…
Sa vad Inaltul si Adancul
Cuprinse-n limite de versuri
Si sa destram si Universuri
Si bolti de stele si trairi
Si fericiri
Ce-s efemere…
Sa simt iubiri
Sa simt durere
Sa pot pricepe mii de firi
Cu tainicele lor mistere…

Sa pot percepe existenta
Si frumusetea muzicala
Si rostul ce-are orice boala
Si lacrima din colt de pleoape
Care ne strange mai aproape.
Sa descifrez lumini si umbre,
Destinuri sumbre,
Bucurii,
Substratul verbului „a fi”
Si sa concep si Vesnicia,
sa vad geneza lumii noastre
De unde-si trage obarsia?…

Sa gust esenta libertatii
In care se dezvolta lutul
Dorind apropieri eterne
Cu Cel ce este Absolutul.
Sa vad pe om cu tot ce este,
Un basm, un vis
De nedescris
Un trecator…
Sau o poveste
Sa vad si sa pricep misterul:
Pamant
Si vant
Si efemerul
Si toate cele cate sunt…

 

©Catalin Lata

 

Cheiță dragă Joi, mai 28, 2015

Filed under: bube pe suflet — academicianuNae @ 9:49 pm

Cheiță dragă, tu m-ai luat pentru carcasă nu pentru mecanism, și cu tristețe curg aceste vorbe, din călimara aproape uscată, din lagărul pustiu al minutarului.. Mecanism eram, original, pe-alocuri ruginit, dar ți-ai dorit puțin, să-ncerci să-l degresezi, să-l ungi, să-l faci să meargă spre bine, să-i tragi rotița pînă în capăt, ori-de-câte-ori era nevoie .. Sau cel putin, odată la 24 de ore.. M-am asemănat cu un ceas.. N-am fost automatic.. Nu pentru că aș fi un ceas ieftin.. Eram un mecanic în toata splendoarea lui apusă, ce aștepta cu ardoare, soluția ce urma să îl curețe, să funcționeze la statut maxim.. Automaticul nu are nevoie de ajutor, din altă parte, decât de puțină mișcare iar asta îi asigură independența.. Atunci când cade la pământ nimic nu îl mai poate ajuta.. Cine îl va duce pe sus când toată viața lui n-a dus pe nimeni ?! .. Copilă dragă tu erai cheița, ce-am căutat-o, ce trebuia să mi te ansamblezi în mecanism, sa mă acționezi zilnic, să funcționăm la parametrii normali, dacă nu mai mult, și mai aproape de parametrii de performanță.. Ai să înțelegi poate foarte târziu, când locul cheiței mele va fi ocupat de prea mult praf sau o altă cheiță.. Atunci, poate, vei da de un alt mecanism ruginit și obosit, fără speranța recondiționării, îl vei lua pentru emoția de a nu rămâne incompletă, când iți vei da seama că automaticele trag doar pentru ele însele.. Te-am iubit și voi iubi locul gol, ce urma ta l-a lăsat în trecerea prin timp, alăturea-mi. Să nu lași să te inunde gândul că aș fi scris aceste rânduri din egocentrism și mândria banală, a celui părăsit cu zile. Nimic nu se învârte in jurul meu, tu erai axul central..

©Müller Zacharias III

 

nelinistea e un soare aspru Marți, aprilie 21, 2015

Filed under: borcanul cu idei — academicianuNae @ 12:41 pm

Ehei,
spune-mi, tu, Soare:
sa nu ma mai vindece, oare,
nimic de pe lume,
Nici chiar umbrele mele
blestemate si rele,
Nici chiar bunul tau nume?
Sa nu mai aflu de jur imprejur
Nici o spartura
In zidul acesta de ura
care ma strange?
Sa nu mai gasesc in mine
nici ochiul ce plange,
nici urmele-acelea de sfant si de pur?!

Sa fiu modelat din absurd,
din grote
in care-mi ascund
nemantuirea mea plina de cruci
si fara golgote?
Tu, suflete-al meu, unde te duci,
spre cuvantul din stanga,
spre acela din dreapta,
sau spre celelalte cuvinte
cu mult mai fierbinte,
mangaiate cu fapta,
spre aducere-aminte?

Spun unii ca
„nelinistea e un soare aspru”
Eu nu am intalnit decat nopti
cu ingeri stravezii si atata de copti
incat nu numai ca nu mi se strepezeau dintii
cand mancam din ei
ci, mai mult: se mantuiau chiar si parintii
mei,
si parintii parintilor mei.
Sunt dublu orb, dar stiu
un nume plin de ochi,
in care mi se da sa fiu
ceva mai autentic si mai viu
decat ieri, bunaoara,
decat mine insumi, in cea dintai seara…

© Catalin Lata

 

far Duminică, martie 8, 2015

Filed under: buline lilo — academicianuNae @ 9:59 am

Ehei, Cum de nu răsar

Pe partea-ntunecată-a feţii mele

O turmă întreagă de ciute

Cu stele în frunte,

O dâră firavă de far

Cu dor de corăbii

Prin beznele nopţii pierdute?!

De ce nu-i nimeni şi mă ia de glezne

Să-mi frângă mersul

Printr-o sărutare?!

De ce, tu, voce, nu mă chemi şi nu mă-ndrumi

Spre marginile unei alte lumi,

Spre adâncimi cu verdele deschis în visul ţărmurilor scufundate-n soare?! şi, totuşi, eu rămân de ne-nţeles

Când inima din partea ta-mi dă ghes.

©Cătălin Lata

 

Amprenta zilei Luni, februarie 2, 2015

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 2:01 pm

Ziua de dupămasa
a strălucit pe aeroport.
Maşinăriile tuturor timpurilor
au fost pornite mai înainte
și acum încep
drumurile nu tuturor vremilor.
Pasagerilor care rămân
li se împart biciclete.

©Vörös István