Academia Nae

Nae e partea luminoasa din noi si Catavencu e partea umbroasa

pictură fragment luni, Noiembrie 28, 2016

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 1:47 pm

 

Tot noi…ca și ieri
Miroase a culori, a pagini
Sfiala tremură în penumbră
Mâine
Să m-aștepți
În tabloul pe care l-am scris,
Între rândurile
Pe care le-ai pictat.
Autoare : Ruxandra Chișe

 

Fragment din diferenţe luni, Octombrie 10, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 2:30 pm

diferenţa dintre solemnitate şi o pereche rigidă de umeri
e aceeaşi cu cea dintre tăcerea asumată şi muţenie
aerul se roteşte în cercuri
ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung
invidiat de orice candidat la ghilotină
ori se adună într-o cocoaşă înţepenită
sub cămaşa în dungi –
liniile paralele se fugăresc pe piele fără să lase urme
se scurg între cer şi pământ
legând infinitul mare cu infinitul mic
orgoliul frânt cu umilinţa la schimb
trufia disimulată într-o capitulare în şoaptă
©Carmen Firan

 

albastru cu aripi deschise vineri, Iunie 17, 2016

Filed under: binoclu britanic — academicianuNae @ 4:55 pm

într-o luptă de biruinţă
vreau să pier
cu mâinile-ntinse
spre cer
cu ochii plini de albastru
şi-n suflet
cobalt, înseninat
de sihastru.

veni-vor corbii
şi-l vor furtuna
dar el va rămâne tot aşa
nestinsul albastru
cu margini nestinse
mereu-ca luminile-aprinse
albastru cu aripi deschise.

rămâne-va aşa
corbii nu-l vor furtuna
albastru cu margini nestinse
albastru cu aripi deschise.
Autoarea poemului este Corina Vasile

 

apus Duminică, Iunie 5, 2016

Filed under: baloane de vibratii — academicianuNae @ 6:52 pm

Nu credeam că cineva îmi poate grăi atât de blând
cât să nu mă mai doară la inimă
cât să înţeleg dimineţile altfel
şi apusul ca pe un aşternut în care
să îmi pot culca liniştit obositul suflet

©Cătălin Lata

 

Afterglow sâmbătă, Ianuarie 23, 2016

Filed under: brosteniul — academicianuNae @ 1:41 pm

far

Când să-mi întorc

tâmplele

în ziua de azi

ca-ntr-o uitare

de mine,

urmele sufletului tău

încă se mai mișcau

precum frunzele

după susurul vântului.

Sufletul își lasă

gustul în urmă

ca sarea dulce

a unei mâncări

invizibile

și prelungi

a cărei rază

se întinde

de aici până

acolo unde sunt.

A cărei rază

nădăjduiesc să cunoască

mai bine decât mine

principiul

prelungirii nesfârșite

ca Lumina în beznă.

Să mă ajungă

și la capătul

degetului

cel mai prunc.

Autoare: Camix; Copyright 2016

 

Feodor Mihailovici Dostoievski luni, Noiembrie 16, 2015

Filed under: boltari de hartie — academicianuNae @ 9:58 am

Albert Einstein mărturisea că Dostoievski îi oferă mai mult decât oricare om de știință, chiar mai mult și decât Gauss.

 

E loc si inca mai ramane!(Dialog cu Ion) sâmbătă, August 8, 2015

Filed under: Uncategorized — academicianuNae @ 8:06 pm

E loc, Ioane?
E şi încă mai rămâne.
Şi când te gândeşti cum se înghesuiesc oamenii unii într-alţii, cum se
calcă în picioare.
Şi-or fi căutând locul, cine ştie?!
Şi până să şi-l afle li se merită atâta ghiont?
Fii tu un miel dus la junghiere care să nu behăie, poţi?!
… Am auzit de unu’ care era om de umbră.
Frumos din partea lui, una cu pământul, carevasazică.
Greu îi e şi umbrei să tacă întruna.
De aia tăce inima în noi că nu tac toate cele din jur.
De aia umblăm ca bezmeticii că nu ne mai vorbeşte inima…
Că cel mai bun sfat e sfatul inimii.
Aia e viaţă, viaţă de mort în păpuşoi, când zumzetul lumii amuţeşte.
Dacă o umbră se ridică în capul oaselor…
Tare mă tem că se umple lumea cu strigoi.
Io nu-s-strigoi!
Nu eşti, nu, dar viii te pot înspăimânta uneori mai aprig decât morţii.
Asta se cheamă că eşti strigoi?
Asta se cheamă doar că strigoii ţi-au luat-o înainte
Şi s-ar putea să rămâi de căruţă…
Ce faţă de birou ai, Ioane!
După o zi prin instituţiile Statului, nici nu mă mir.
Da’ într-un sfert de ceas, aci, în câmp…
Se-nţelege, ne-om alege cu feţe de câmp…
Nu-i rău că a făcut Dumnezeu atâta lume
Nici păsării nu îi e desul poate un cer.
Darmite omului, la cât de slobod se vrea…
Ar rupe toate legăturile…
De toate lucrurile se poate omul lega!
Apoi cu greu da cu piciorul într-un ţăruş.
Toate îs de luat în braţe şi de sărutat
Şi tot alea îs şi de lepădat
Dacă nu te lepezi tu de ele ţi le smulge din mâini Dumnezeu
Când ţi-i lumea mai dragă
Acum respiră adânc că aerul ăsta nu costă
Atâta bucurie ne rămâne, aerul ăsta care nu costă…
Care ne umple plămânii…
Bun aer!
Sănătos!
Naşte bujoir în obrăjori.
Când or înflori să î-i dai iubitei.
Î i-oi da!
©Cătălin Lata